Etichetă: proiect transfrontalier

Educație

Universitatea Politehnica Timișoara finalizează cu succes proiectul „DigiUPT – Măsuri integrate pentru transformarea digitală și pregătirea pentru profesiile viitorului”

Universitatea Politehnica Timișoara anunță finalizarea proiectului DigiUPT, una dintre cele mai ambițioase investiții în digitalizarea învățământului superior din România, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. După implementare, universitatea iese dintr-un amplu procesde transformare cu o infrastructură digitală de clasăeuropeană, laboratoare de ultimă generație și o comunitateacademică mai bine pregătită pentru profesiile viitorului. „Finalizarea proiectului DigiUPT este un moment de referință pentru Universitatea Politehnica Timișoara. Am depășit toți indicatorii asumați, am modernizat complet infrastructura centrală, am creat 22 de spații de educație și cercetare de ultimă generație și am format peste 1.100 de membri ai comunității noastre academice în competențe digitale europene. Aceasta este fundația pe care UPT îșiconstruiește viitorul – o universitate în care tehnologiile emergente, de la inteligența artificială și realitatea extinsă până la blockchain și robotică, nu sunt doar materie de studiu, ci instrumente vii, prezente în fiecare laborator și sală de curs. Pregătim specialiști care vor construi lumea de mâine„, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara. Despre proiect Cu o valoare eligibilă totală de 22.302.594,53 lei (~4,5 milioane euro), DigiUPT a acoperit simultan mai multe direcții strategice: modernizarea infrastructurii digitale centrale, înființarea de laboratoare specializate în tehnologii emergente, dotarea sălilor de predare hibrid și formarea în competențe digitale a studenților și cadrelor didactice. […]

Administrație

Cooperare transfrontalieră pentru îmbunătățirea serviciilor de pompieri în Giarmata/VIDEO

Primăria Giarmata anunță încheiată implementarea proiectului “Cooperare transfrontalieră pentru îmbunătățirea serviciilor de pompieri”, proiect finanțat prin intermediul IPA II și a bugetului național. Valoarea este de 1.466.578,60 euro. Partnerii acestui proiect sunt: Orașul Bor (lider de proiect) și Comuna Giarmata (partener 1). Obiectivul general al proiectului este reprezentat de protejarea zonelor […]

Administrație Social

Mai multe utilaje și autospeciale vor fi achiziționate la Giarmata prin intermediul unui proiect transfrontalier /FOTO-VIDEO

Parcul auto al Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență Giarmata se reînnoiește. Mai multe utilaje și autospeciale vor fi achiziționate prin intermediul unui proiect transfrontalier dintre Primăria Giarmata (România) și Primăria Bor (Serbia). Potrivit primarului Virgil Bunescu, este vorba despre costume de aluminiu, coardă de salvare, topoare, motopompe, generator, […]

Economic

Al doilea workshop la CCIAT în cadrul proiectului transfrontalier destinat pieței muncii

În cursul zilei de miercuri, 29 ianuarie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener, a organizat cel de-al doilea workshop tematic din cadrul proiectului „Să valorificăm piața muncii din Banat prin nevoi realiste”, finanțat prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia. Seminarul a […]

Economic

CCIA Timiș organizează cel de-al doilea workshop din cadrul proiectului transfrontalier destinat pieței muncii

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează cel de-al doilea workshop din cadrul Proiectului finanțat prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia: “Să valorificăm piața muncii din Banat prin nevoi realiste”. Evenimentul va avea loc în data de 29 ianuarie, ora 11.00, în Sala de Conferințe […]

Administrație

Lămpi LED inteligente, pe fonduri europene, în Recaș și Izvin. Proiectul transfrontalier, la final

Proiectul Servicii Urbane Inteligente prin Standarde de Calitate Omogene în Infrastructura Publică pentru o mai mare Eficiență Energetică „BANATSMART” a ajuns la final. Primăria Orașului Recaș a a avut în derulare un proiect realizat pe fonduri europene, care a prevăzut montarea a 940 lampi LED (11 tipuri) folosind rețeaua existentă. […]

Administrație

Serviciul de Voluntariat pentru Situații de Urgență Giarmata primește utilaje și echipamente noi

Parcul auto al Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență Giarmata se reînnoiește. Mai multe utilaje și autospeciale vor fi achiziționate prin intermediul unui proiect transfrontalier dintre Primăria Giarmata (România) și Serbia. Potrivit reprezentanților Primăriei Giarmata, este vorba despre costume de aluminiu, coardă de salvare, topoare, motopompe, generator, fierăstrau, scripete, […]

Economic

CCIAT anunță lansarea unui nou proiect transfrontalier România-Serbia

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în calitate de partener, împreună cu Agenția Regională pentru Dezvoltare Socio-Economică Banat, în calitate de partener coordonator și Camera de Comerț și Industrie a Serbiei prin Camera Regională din Districtul Central al Banatului Zrenjanin – partener, anunță începerea Proiectului cu titlul: „Să valorificăm […]

Administrație

Parcul auto al Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență Recaș s-a înnoit

Parcul auto al Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență Recaș s-a înnoit. Mai multe utilaje și autospeciale au fost achiziționate prin intermediul unui proiect transfrontalier dintre primăria Recaș și orașul Zagubica din Serbia. Mai exact este vorba despre două autospeciale de pompieri de mare capacitate, un utilaj multifuncțional dotat […]

Economic

Proiectul transfrontalier LaborNet, lansat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș

CCIA Timiș a lansat ieri un nou proiect transfrontalier România-Serbia. Este vorba despre LaborNet „Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră”. Proiectul are ca principal scop găsirea de soluții viabile pentru criza forței de muncă, dar și facilitarea accesului cetățenilor sârbi pe piața forței de muncă din România. […]