Duminică, la ora 16:43, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget au fost sesizați despre faptul că la o pensiune, din comuna Tomești, sat Luncanii de Jos, are loc o petrecere privată. La fața locului s-au deplasat trei echipaje de poliție, care au identificat administratorul pensiunii. Acesta a relatat că are […]
Etichetă: amenzi
Petrecere spartă de polițiști și jandarmi într-un local de pe strada Brâncoveanu
Poliţiştii timişeni au intervenit pentru a opri un eveniment. Joi, între orele 15:30-17:30, poliţiştii municipiului Timișoara și un echipaj din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, au intervenit în scopul restabilirii legalității pe strada Constantin Brâncoveanu, unde, într-o sală de evenimente avea loc o petrecere de cununie. Au fost legitimaţi […]
Polițiștii au amendat aproape 230 de timișeni care nu purtau mască ori circulau fără motiv după ora 22. Verificările continuă
Sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, verificat zonele în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și mijloacele de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid […]
Peste 200 de timișeni amendați pentru că nu purtau masca
Sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat, luni, la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale, dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat […]
Un timișorean s-a trezit cu polițiști și jandarmi la ușă după ce a organizat o petrecere cu 17 persoane și a transmis pe Facebook
Duminică, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Timișoara s-au sesizat din oficiu în urma unui live postat pe rețelele de socializare cu privire la faptul ca într-un imobil din zona Ronaț are loc un eveniment privat încălcându-se normele legale în vigoare. În urma verificărilor efectuate a fost stabilită locația […]
Peste 250 de timișeni, amendați pentru că nu purtau mască
În cursul zilei de joi, peste 200 de forțe au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. Astfel, sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care […]
Peste 200 de timișeni, amendați pentru că nu purtau mască
În cursul zilei de ieri, peste 200 de forțe au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. Astfel, sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care […]
Moș Nicolae a venit cu amenzi la peste 600 de timișeni
În perioada 5-6 decembrie, peste 500 de forțe au acționat pe raza județului Timiș pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. Astfel, sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se […]
Peste 500 de timișeni, amedați de Sf. Andrei și Ziua Națională pentru că nu purtau mască
În ultimele două zile, peste 600 de forțe au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. Astfel, în ultimele 48 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la […]
Amenzi pentru participanții la o înmormântare în Lugoj
În cursul zilei de astăzi, Polițiștii Municipiului Lugoj, aflându-se în executarea atribuțiilor de serviciu privind verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19, s-au deplasat pe strada Țesătorilor din localitate, unde se afla în desfășurare organizarea unei procesiuni funerare. În urma celor constatate s-a stabilit faptul […]
































