Eveniment

Un timișorean s-a trezit cu polițiști și jandarmi la ușă după ce a organizat o petrecere cu 17 persoane și a transmis pe Facebook

Un timișorean s-a trezit cu polițiști și jandarmi la ușă după ce a organizat o petrecere cu 17 persoane și a transmis pe Facebook

Duminică, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Timișoara s-au sesizat din oficiu în urma unui live postat pe rețelele de socializare cu privire la faptul ca într-un imobil din zona Ronaț are loc un eveniment privat încălcându-se normele legale în vigoare. În urma verificărilor efectuate a fost stabilită locația pe strada Alexandru Donici din Ronaț. La fața locului au fost direcționate două echipaje de poliție și opt jandarmi care au stabilit ca în imobil se organiza o petrecere privată.

Evenimentul a fost întrerupt, au fost identificați 17 participanți și au fost aplicate 17 amenzi în valoare de 33.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor legii privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, oamenii legii au mai dat și o sancțiune în valoare de 1.000 lei la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţi au participat 267 de forţe de ordine, fiind verificate 200 de societăți comerciale, precum şi 66 de mijloace de transport persoane, dintre care 29 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3.500 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate  331 amenzi în valoare totală 109.950 de de lei. Dintre acestea, 275 de sancțiuni contravenționale în valoare de 60.700 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare, 39 de sanctiuni in valoare de 15.750 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 17 amenzi în valoare de 33.500 de lei au fost aplicate pentru participarea la activități în spatiul public/privat/închis pentru care au  fost instituite interdicții.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*