Sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, verificat zonele în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și mijloacele de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activităţi au participat 256 de forţe de ordine, fiind verificate 151 de societăți comerciale, precum şi 32 de mijloace de transport persoane, dintre care 19 mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3.000 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 227 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală 54.300 de lei. Dintre acestea, 206 sancțiuni contravenționale în valoare de 43.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 21 de amenzi în valoare de 10.800 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.
Citește și:

Scandal într-un restaurant din Timișoara. Șase persoane, duse la Poliție după un conflict spontan

Zeci de litri de pesticide expirate, descoperite de polițiști la o societate agricolă din Timiș

Timișean prins la volan cu permisul suspendat. A ajuns în arest

Medic stomatolog, găsit împușcat în locuință, la Timișoara

Hoții din Timișoara, călcați de mascați

























