Economic

Economia circulară, un concept nou în România, în dezbatere în cadrul unui seminar

Economia circulară, un concept nou în România, în dezbatere în cadrul unui seminar

Agenții economici din Timiș au putut lua parte la un eveniment inedit. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în colaborare cu Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile DENKSTATT ROMANIA a organizat azi worskhop-ul: “GO CIRCULAR”.

Este vorba despre un concept nou în România, economia circulară, noua strategie de afaceri care permite un consum mai rațional al materiilor prime, regândirea pe baze ecologice a produselor și serviciilor, crearea unor noi modele de afaceri sustenabile și, nu în ultimul rând, prevenirea și minimizarea pierderilor și a deșeurilor. Economia circulară atrage un interes semnificativ în intreaga lume, acest lucru fiind demonstrat de direcțiile strategice ale guvernelor, angajamente ale mediului de afaceri internațional și parteneriatele devotate dezvoltării sale.

Comisia Europeană a adoptat în 2018 un nou pachet de măsuri privind economia circulară pentru a ajuta întreprinderile și consumatorii europeni să realizeze tranziția către o economie mai puternică, circulară, în care resursele sunt utilizate mai sustenabil. “Dorim să promovăm economia circulară. Pe scurt, economia circulară înseamnă: deșeurile unei firme devin materie primă pentru altele, înseamnă eco-design, să ne gândim la sustenabilitate, să ne gândim la durata de viață a produsului, ce se întâmplă cu el după utilizarea acestuia. E un concept destul de nou pentru România, economia circulară. Vrem să trezim interesul firmelor, aplecarea spre acest nou concept de a face bani și din asta, de a gândi produsele, serviciile pe care le oferă în întreg ciclul lor de viață. Există posibilități de finanțare pentru economia circulară. Există un buget dedicat economiei circulare, iar prin acest seminar dorim să stârnim interesul tocmai pentru că pregătim proiecte concrete prin care putem ajuta firmele să aplice aceste concepte”, a transmis Cristina Bădulescu, coordonatorul seminarului.

Absolut, foarte multe firme din Timiș reciclează deșeurile. Dar, prin reciclare calitatea materialului se pierde, nu mai e aceeași. Ideea nu este de a recicla pur și simplu un produs, ci de a retrage un produs de la clientul tău, de a-l renova și a-l vinde din nou. Este mult mai avantajos să încerci să reutilizezi, decât să distrugi un produs prin reciclare și să obții din nou o materie primă”, explică Aida Szilagy, președintele Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile.

Acțiunile propuse vor contribui la „închiderea cercului” în ciclurile de viață ale produselor, la valorificarea și utilizarea la maximum a materiilor prime, produselor și deșeurilor, cu beneficii clare pentru afaceri și pentru mediu.

Participanții la workshop au posibilitatea de a-și autoevalua potențialul pentru economie circulară, bazat pe instrumentele “Circle Assessment” (https://lnkd.in/gmyHnCH) și cu suportul tehnic al experților CNPCD. Inițiativa este sprijinită de către Comisia Europeană ca parte a Proiectului “Stimularea economiei circulare în rândul IMM-urilor din Europa”.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*