Universitatea de Vest din Timișoara anunță organizarea festivităților prilejuite de aniversarea celor 80 de ani de la înființare, în perioada 23-25 mai 2024, context în care comunitatea academică a UVT reia seria evenimentelor memorabile, dedicate comunității timișorene, sub un generic special al aniversării din acest an – „UVT pentru comunitate, pentru Timișoara!”.
Primul dintre evenimentele speciale ce urmează să se desfășoare în cadrul acestor festivități este o întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu, unul dintre cei mai importanți filosofi și eseiști români, într-un dialog moderat de profesorul și scriitorul Mircea Mihăieș, o conferință publică în care autorul va lectura, în avanpremieră, fragmente din noua sa carte, un „breviar de idei îndrăgostite”, intitulată „Scrisoare către Dorothea”.
Întâlnirea cu Gabriel Liiceanu de la UVT va avea loc joi, 23 mai 2024, ora 18, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.
Citește și:

Profesorul Marin Popescu, consilier al ministrului Educației și Cercetării

Absolventă de liceu cu media 10 la bacalaureat, Iulia Maria Baciu vine din Baia Mare să studieze chi...

Workshop internațional organizat la Bor, Serbia, în cadrul proiectului transfrontalier ERA-MIN_RO-SR...

UPT, gazda unui forum academic de înalt nivel România - China. Cercetarea științifică și tehnologiil...

Tineri hackeri etici din întreaga lume s-au întrecut la Timișoara, în competiția internațională CTF@...
























