Eveniment

Cetățean din Vietnam arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

Cetățean din Vietnam arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toți intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 17.05.2024, în jurul orei 00.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în apropierea frontierei cu Ungaria, la aproximativ 500 m, într-un autoturism înmatriculat în România, cinci cetățeni străini.

Persoanele în cauză, care nu își justificau prezența în zonă, au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini sunt din Vietnam şi au vârste cuprinse între 39 și 53 de ani.

Din declarațiile acestora a rezultat că șoferul, cetățean din Vietnam, urma să îi ajute pe ceilalți patru conaționali în încercarea lor de a trece ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.
Cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, șoferul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar ceilalți patru cetățeni din Vietnam pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, pe numele șoferului din Vietnam, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, în baza materialului probator, a dispus măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situația în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunțe echipajele Poliției de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcționează non-stop (021.9590).


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*