Etichetă: sedinta

Social

Gripa, în atenţia autorităţilor. Câte îmbolnăviri sunt

Prefectul Liliana Oneț a condus, astăzi, o ședință la care au participat reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică,  Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș,  Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Primăriei Timișoara și  Aeroportului Internațional Timișoara în cadrul căreia au fost abordate două teme, și anume  gripa sezonieră și măsurile de prevenire […]

Politic

Valentin Tudorică ales prim-vicepreședinte al filialei ALDE Timiș

Filiala ALDE Timiș și-a stabilit noul prim-vicepreședinte. Este vorba despre Valentin Tudorică, care în prezent este  și vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. Hotărârea a fost luată în urma ședinței Biroului Județean Timiș, condusă de președintele interimar ALDE, Anton Anton. “Tot în cadrul ședinței am pus bazele pentru  noi organizații în […]

Politic

Ce s-a discutat la prima şedinţă a noului Guvern

Prima şedinţă a noului Guvern a avut loc ȋn această seară, după ceremonia de depunere a jurământului. Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va adopta marți Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, actul care va consifinţi reducerea numărului de ministere la 16. A doua Ordonanţă de Urgenţă […]

Social

Ce măsuri a cerut prefectul de Timiş pentru a preveni pesta porcină la mistreţi

Având în vedere existența unor cazuri de pestă porcină africană în apropierea județului Timiș, prefectul Eva-Georgeta Andreaș a condus, astăzi, la sediul Gărzii Forestiere Timișoara, o ședință  în care a fost pusă în discuție problema porcilor mistreți din fondurile de vânătoare din județ. La ședință au participat reprezentanți ai Direcției […]

Administrație

Nu sunt probleme cu deszăpezirea în Timiş

Stadiul pregătirilor pentru intervenții în perioada de iarnă 2018-2019 (personal de specialitate, utilaje, planuri de cooperare, contracte pentru deszăpezire, mod de intervenţie) este principala temă a ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică care a avut loc la Palatul Administrativ. Astfel, în vederea pregătirii activităţilor specifice sezonului rece 2018 – 2039, […]

Social

În Timiş nu avem focare de pestă porcină

Astăzi, la sediul Instituției Prefectului Județul Timiș a avut loc ședința de lucru a Centrului Local de Combaterea a Bolilor Timiș. Întâlnirea, condusă de prefectul județului Timiş, Eva-Georgeta Andreaş, a avut pe ordinea de zi prezentarea evoluției pestei porcine africane pe teritoriul României, precum şi analizarea și aprobarea planurilor de […]

Administrație

Bugetul Consiliului Judeţean a fost votat: dezvoltarea continuă din fondurile europene

În şedinţa Consiliului Judeţean de vineri a fost împărţit cel mai sărac buget al instituţiei din ultimii 13 ani! Și asta  din pricină că Parlamentul a tăiat 45 de milioane de euro din bugetul judeţului Arad. Este afirmația președintelui Iustin Cionca.“Avem un buget de subzistenţă, un buget de sărăcie, datorită […]

Administrație

A crescut numărul accidentelor grave în Timiş

La sediul Palatului Administrativ a avut loc astăzi ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică Timiș, condusă de vicepreședintele Consiliului Județean, Traian Stancu. Principalele teme dezbătute în cadrul ședinței au fost: starea infracțională din zona unităților de învățământ din județul Timiș în anul școlar 2016-2017 și factorii de risc în domeniul […]