Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au organizat, miercuri, o acțiune în zona Campusului Universitar, cuprinzând străzile Miorița, Daliei, Lascăr Catargiu etc, pentru a verifica modul în care societățile comerciale și asociațiile de proprietari respectă legislația referitoare la gestionarea deșeurilor. În cadrul acțiunii au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, […]
Etichetă: deseuri
Asociaţia ta de locatari nu adună selectiv deşeurile? Iată ce amendă poate primi!
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului continuă verificările pe linia precolectării selective a deșeurilor în Timișoara. În aceste zile, ca urmare a unor sesizări referitoare la formarea de rampe clandestine de deșeuri pe str. Martir Marius Ciopec, au fost efectuate verificări fiind aplicate un număr de patru sancțiuni contravenționale […]
Aproape 300 de persoane sancționate în februarie pentru că au abandonat deșeuri pe domeniul public
Polițiștii locali au continuat și în această perioadă acțiunile demarate pentru identificarea persoanelor care abandonează deșeuri în Timișoara, formându-se astfel rampe clandestine de gunoi ce conferă un aspect inestetic orașului. Astfel, ca urmare a acțiunilor care au fost intensificate, în luna februarie au fost aplicate nu mai puțin de 299 […]
Sergiu Bîlcea, despre implementarea proiectului privind deşeurile: „Am aprobat documentaţia pentru licitaţie, ultima etapă a proiectului”
În şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor de la Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară „Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor”, a fost aprobată documentaţia pentru licitaţie a serviciilor de colectare şi transport. „Am aprobat documentaţia, intrând astfel în etapa finală a acestui proiect”, a precizat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. O […]
Poliția Locală continuă vânătoarea celor certați cu bunul simț
Polițiștii locali au continuat în această perioadă acțiunile demarate pentru identificarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public pe raza municipiului Timișoara, acest fapt ducând la formarea de rampe clandestine pe domeniul public, rampe care dau un aspect inestetic orașului. În ultima săptămână alte 10 persoane au fost depistate abandonând […]
Cresc tarifele pentru colectarea deșeurilor? Vezi ce spune conducerea RETIM
Un subiect intens discutat în ultimele săptămâni este creșterea tarifelor de salubritate pentru colectarea deșeurilor menajere, ca urmare a introducerii unei noi taxe. Astfel, prin Legea 384/2013 se introducea o taxa de 80 lei/tonă începând cu anul 2017 pentru “deșeurile inerte și nepericuloase încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare” […]
Timişoreni arşi la buzunare pentru că au aruncat deşeuri pe stradă
Ca urmare a constatărilor din ultima perioadă referitoare la existența deșeurilor abandonate pe domeniul public, formându-se rampe clandestine, polițiștii locali au intensificat acțiunile de verificare în teren în vederea depistării persoanelor care aruncă gunoaie. În cursul zilei de luni, un bărbat care a abandonat deșeuri rezultate de la lucrări de […]






























