Social

Nesimţirea se plăteşte cu zeci de mii de lei

Nesimţirea se plăteşte cu zeci de mii de lei

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat în ultima lună verificările pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația referitoare la abandonarea deșeurilor pe domeniul public. Astfel, au fost aplicate sancțiuni de până la 2.500 lei în cazul persoanelor surprinse aruncând gunoaie pe domeniul public, formându-se rampe clandestine de deșeuri.

Un număr de 17 persoane au fost depistate abandonând resturi pe străzile Tușnad, București, Paul Constantinescu, Adam Mickievicz, Abrud, Basmului, Palmierilor, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 9.100 lei. Spre exemplu, un bărbat care nu a întreținut curățenia locuinței sale, precum și a părților comune depozitând o cantitate foarte mare de deșeuri atât în apartamentul în care locuiește cât și într-o rulotă pe care o avea parcată în fața imobilului de pe str. A. Mickievicz a fost sancționat conform HCL 371/2007 modificată.

Alte persoane au fost depistate și cu ajutorul camerelor video instalate pentru pentru identificarea celor care contribuie la formarea de rampe clandestine de deșeuri. Poliția Locală continuă acțiunile pentru depistarea celor care aruncă gunoaie pe străzile orașului și încurajează populația să sesizeze dacă observă persoane care abandonează resturi pe domeniul public la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*