Sâmbătă, 14 iulie, și duminică, 15 iulie, Primăria Sânnicolau Mare organizează Festivalul Verii, ediția 2018! În prima seară vor urca pe scena Teatrului de Vară: Connect-R & Band, Raluka, Guess Who, Ami și Maximilian. Seara de duminică este rezervată muzicii populare, cu îndrăgiții interpreți Nicoleta Voica, Lucian și Alexandra Drăgan. […]
Etichetă: sannicolau mare
O societate comercială din Sânnicolau Mare amendată cu 30.000 lei. Ce au descoperit polițiștii
Trei cetățeni străini, din Kosovo și Serbia, care desfășurau activități lucrative la o societate comercială, fără a deține avize de angajare, au fost depistați ieri de către polițiștii Serviciului Imigrări Timiș. Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială cu obiect de activitate ,,producerea și comercializarea produselor de panificație”, […]
Poliţiştii au stat de vorbă cu sute de femei. Cum vor să prevină violenţa în familie
În această săptămână, poliţiştii timişeni au desfășurat activități de prevenire a violenței în familie pe raza orașului Sânnicolau Mare și a comunei Ghiroda. La activităţi au participat poliţişti din cadrul Biroului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, angajați și administratori ai unor societăți comerciale de pe raza celor două localități. Astfel, poliţiştii […]
Foto: Ziua Europei a fost sărbătorită și la Sânnicolau Mare, în weekend
Cel mai vestic oraș al României, Sânnicolau Mare, a marcat Ziua Europei cu un eveniment de proporții, organizat de Primărie weekend-ul trecut. La finalul săptămânii precedente, sânmiclăușenii s-au bucurat de spectacole oferite de Aleksandar Aca Ilic și Biljana Jevtic împreună cu formația (Serbia), Greek for You, Diana Blajovan & Magnum […]
Descindere în Sânnicolau Mare. Ce au găsit poliţiştii acasă la doi bărbaţi
Poliţiştii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare, au ridicat în vederea continuării cercetărilor un pistol, o armă tip pușcă cu aer comprimat și muniția aferentă, o lunetă de armă și o dronă, în urma a două percheziții domiciliare efectuate intr-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor […]
Andreea Bănică şi alţi artişti cântă în weekend la Sânnicolau Mare
Cu ocazia Zilei Europei, sărbătorită anual în data de 9 mai, în zilele de 12 și 13 mai, pe scena Teatrului de Vară din Sânnicolau vor urca artiști consacrați, alături de care localnicii vor sărbători 11 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Intrarea este liberă. Programul evenimentului organizat […]
Strategia orașului Sânnicolaul Mare de păstrare a afacerilor deja existente și atragerea de noi investiții dă roade
Orașul de pe Aranca se poate mândri cu o nouă investiție, o fabrică proaspăt inaugurată, datorită căreia sânmiclăușenii beneficiază de oportunități de muncă suplimentare și venituri importante la bugetul orașului. Pentru construirea fabricii, investitorii de la Piazza Rosa au luat în considerare Sânnicolau Mare datorită poziționării geografice dar s-au hotărât […]
Maşină burduşită cu țigări de contrabandă, depistată la frontieră, în Timiş
Poliţiştii de frontieră de la Sânnicolau Mare au confiscat aproximativ 2.800 de pachete cu ţigări de provenienţă Serbia, găsite ascunse în diferite locuri într-un autoturism marca Daewoo condus de un cetățean român. În data de 30 aprilie, ora 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare […]
Descinderi la Sânnicolau Mare! Doi tineri săltați de polițiști
Descinderi în această dimineață la locuinţa unor tineri, de 19 și 21 de ani, bănuiți de infracţiuni la regimul armelor. Poliţiştii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare, cu sprijinul Poliției Orașului Sânnicolau Mare, au ridicat trei pistoale, o armă cu aer comprimat, o armă albă, precum și mai multe accesorii. Activitățile […]
Un sârb și un iranian, opriți la frontiera cu Ungaria
Poliţiştii de frontieră de la Sânnicolau Mare au depistat un sârb și un iranian, solicitanţi de azil în ţara noastră, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Miercuri, in jurul orei 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au declanşat […]

































