Primarul comunei Șag, Flavius Roșu, împreună cu viceprimarul Antonius Kapor (UDMR) s-au aflat marți la București, la Compania Natională de Investiții și la Ministerul Dezvoltării. Astfel, potrivit edilului, printre subiectele dezbătute au fost realizarea unei noi creșe, extinderea rețelei de apă și canalizare în zona Mănăstire, dar și construirea unei […]
Etichetă: ministerul dezvoltarii
Proiectul de reconstrucție a Stadionului „Știința”, aprobat de Guvern
Baza Sportivă 1 a Universității Politehnica Timișoara va fi extinsă și modernizată. Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Cătălin Iapă, anunță că proiectul prevede ridicarea unei construcții cu trei etaje și cu două terenuri de sport pe acoperiș. De asemenea vor fi realizate vestiare, o sală de fitness, gradene pentru […]
Stadiul proiectului privind construirea unui Aquapark la Buziaș
Proiectul care prevede construirea unui Aquapark în orașul Buziaş se află în linie dreaptă. Potrivit autorităților, în luna februarie va fi finalizat studiul de prefezabilitate. Anul trecut, Primăria oraşului Buziaş a achiziţionat un teren de peste 4 hectare în partea de nord a oraşului. “Ministerul Turismului e înglobat acum în […]
Bazin de înot la Ghiroda
Alte şapte localități din țară vor avea bazine de înot prin ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan. Obiectivele sunt propuse pentru a fi realizate în: ▶️Zăbrani – jud. Arad; ▶️Zădăreni – jud. Arad; ▶️Sântion – jud. Bihor; ▶️Cristuru Secuiesc – jud. Harghita; ▶️Tășnad – jud. Satu Mare; […]
Comuna Lovrin primeşte 1 milion de euro de la Ministerul Dezvoltării
O comună din Timiş primeşte o sumă importantă pentru modernizarea infrastructurii în urma eforturilor primarului. „Drumurile făcute la la București nu au fost în zadar… 1milion de euro pentru modernizarea Lovrinului!!!”, a transmis, joi, primarul comunei Lovrin, Marius Graur, prin intermediul Facebook. Mai exact, localitatea timişeană primeşte de la Ministerul […]
Dobra merge la București pentru sala polivalentă
Preşedintele Consiliul Judeţean Timiş, Călin Dobra, anunţă că va merge, săptămâna viitoare, la Bucureşti, pentru a discuta cu ministrul Dezvoltării Regionale despre Sala Polivalentă cu 16.000 de locuri din Timişoara. Amplasamentul obiectivului rămâne o necunoscută pentru că autorităţile locale şi judeţene nu se înţeleg, astfel că vicepremierul Daniel Suciu i-a […]
Timișoara va primi 44 de autobuze electrice noi
Timișoara va primi 44 de autobuze electrice noi. Acestea vor fi cumpărate de Ministerul Dezvoltării, cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut vineri de edilul Nicolae Robu. Proiectul prevede dotarea Municipiului Timișoara cu 44 de autobuze electrice de 18 m și 59 de stații de încărcare, dintre care 15 sunt […]






























