Etichetă: iasi

Național

Eveniment unic! Petrecerea divortaților

Un restaurant din Iași organizează o petrecere inedită dedicată divortaților. Nu este o glumă. O idee originală, născută din dorința de a transforma o etapă a vieții într-un nou început, această petrecere promite distracție, conexiuni autentice și o atmosferă de neuitat. Ai divorțat? Perfect, acum e momentul să sărbătorești! Petrecerea […]

Național

Percheziții în 64 de locații, într-un dosar care privește modalitatea de efectuare a unor controale pe linia protecției mediului

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – octombrie 2022, în legătură cu modalitatea de efectuare a unor controale la agenți economici și unități […]

Educație

Alianța Română a Universităților Tehnice s-a reunit la Iaşi

Membrii Alianței Române a Universităților Tehnice – ARUT, reprezentate prin rectorii şi prorectorii de resort, au participat, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, în luna iunie 2019, la o întâlnire de lucru. La sesiunile lucrărilor au participat prof.univ.dr.ing. Claudia Popescu – președintele CNFIS şi  Paul Baran, reprezentantul  Fundaţiei Româno-Americane. […]

Economic

Noi zboruri Tarom. Se va călători de la Iaşi către Cluj şi Timişoara, de la sfârşitul lunii martie

Compania Tarom va introduce la sfârşitul lunii martie zboruri de la Iaşi către Cluj şi Timişoara, a anunţat luni preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa. Potrivit şefului CJ Iaşi, Maricel Popa, vor fi trei curse aeriene pe săptămână pe ruta Iaşi-Cluj Napoca-Timişoara, zborurile urmând să fie operate de către Tarom. […]

Național

Ministerul Sănătății preia 12 hectare de teren de la Primăria Iași pentru construcția Spitalului Regional

Ministerul Sănătății a anunțat că preia un teren de 120.000 de metri pătrați aparținând statului Român, după ce acesta din urmă a preluat terenul de la municipialitatea din capitala Moldovei, în scopul construirii Spitalului Regional de Urgență, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de ieri. Guvernul a anunțat […]

Eveniment

Contrabandiști de arme, săltați de polițiștii timișeni

Descinderi în această dimineață în municipiul Iași! Poliţiştii timişeni specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat o percheziţie pe raza municipiului Iași, la locuinţa unor persoane bănuite de contrabandă calificată. Azi, 8 martie, poliţiştii timișeni au fost sesizaţi de către lucrătorii Direcţiei Regionale Vamale Timişoara despre faptul că […]