Ministerul Sănătății a anunțat că preia un teren de 120.000 de metri pătrați aparținând statului Român, după ce acesta din urmă a preluat terenul de la municipialitatea din capitala Moldovei, în scopul construirii Spitalului Regional de Urgență, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de ieri.
Guvernul a anunțat în ședința de joi, 21 septembrie 2017, că Ministerul Sănătătții va prelua un teren în suprafață de 120.000 mp pentru a demara construcția primului Spital Regional de Urgență promis de Partidul Social Democrat cu mai mulți ani în urmă. Terenul, aflat în domeniul public al municipiului Iași, a trecut în domeniul public al statului român, în noiembrie 2016, printr-o hotărâre a Consiliului Local Iași.
Ministerul Sănătății are printre obiectivele prioritare construirea a trei spitale regionale de urgență, investiție pentru care există o finanțare alocată de 300 milioane euro prin Programul Regional Operațional (POR). Cele trei spitale regionale vor construite la Iași, Cluj și Craiova. Pe lista inițială a acestor investiții se regăsea și Timișoara, însă orașul de pe Bega a fost ”tăiat” din rândul celor care vor găzdui astfel de unități spitalicești.
De asemenea, în decembrie 2016, Ministerul Sănătății a încheiat un Acord de asistență tehnică cu Banca Europeană de Investiții, în vederea întocmirii documentelor necesare aplicaţiei pentru finanţarea din fonduri structurale nerambursabile pentru construcţia celor trei spitale regionale de urgenţă.
Foto: mgtvwcmh.files.wordpress.com
Citește și:

Cod roșu de vreme severă în zona montană înaltă: ninsori și vânt de peste 120 km/h

Aeroporturile din UE se pregătesc să renunțe la limita de 100 ml de lichide pentru bagajele de mână

Supermarketurile și hipermarketurile, verificate de ANSVSA

Atenție! Circulă un document fals atribuit Băncii Naționale a României

Barometrul RetuRO: Sistemul de Garanție-Returnare își consolidează performanța în prima jumătate a a...
























