Educație

Aproximativ 3.500 de candidați, așteptați la examenul de Bacalaureat 2026 în județul Timiș

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare.

Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un număr similar celui din anul precedent.

La examen participă absolvenți din 59 de unități de învățământ liceal, inclusiv candidați din seriile anterioare care au absolvit în alte județe, dar care au în prezent domiciliul stabil în județul Timiș.

Organizarea probelor

• Probele de evaluare a competențelor (8–17 iunie) se derulează în 56 de centre de examen.

• Probele scrise (29 iunie – 3 iulie) sunt organizate în 16 centre de examen, la care se adaugă un centru zonal de evaluare cu două subcomisii, găzduite în alte două unități de învățământ, având în vedere numărul mare de profesori evaluatori și efortul logistic și IT considerabil.

• La apelul ISJ Timiș au răspuns aproximativ 1.000 de cadre didactice, dintre care 350 sunt profesori evaluatori, pentru constituirea comisiilor din centrele de examen și din centrul zonal de evaluare.

Structura finală a centrelor de examen va fi definitivată imediat după încheierea etapei de înscriere, momentul în care se cunosc cu certitudine resursele de spațiu necesare. Obiectivul este asigurarea unor condiții optime și a confortului tuturor candidaților pe parcursul probelor.

Calendarul sesiunii iunie–iulie 2026

• 2–4 iunie – înscrierea candidaților

• 8–10 iunie – competențe lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)

• 10–11 iunie – competențe lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)

• 11–12 iunie – competențe lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C)

• 15–17 iunie – evaluarea competențelor digitale (proba D)

• 29 iunie – Limba și literatura română (proba E.a)

• 30 iunie – proba obligatorie a profilului (proba E.c)

• 2 iulie – proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d)

• 3 iulie – Limba și literatura maternă (proba E.b)

• 7 iulie – afișarea rezultatelor inițiale și depunerea contestațiilor

• 13 iulie – afișarea rezultatelor finale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*