Poliţia Română a desfășurat acțiunea “Truck & Bus”, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și de mărfuri. Polițiștii au verificat peste 20.000 de autovehicule şi au aplicat peste 7.500 de sancţiuni contravenţionale. În perioada 24 – 30 iulie, Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, […]
Etichetă: actiuni
Sute de acțiuni operative pentru combaterea traficului de droguri
În primele șase luni ale acestui an, Poliția Română, prin structurile de combatere a criminalității organizate, a desfășurat peste 400 de acțiuni operative în domeniul combaterii traficului de droguri. În plus, au fost efectuate peste 1.200 de percheziții domiciliare, în cadrul cărora au fost destructurate 28 de grupări infracționale organizate. […]
Ziua Drapelului Național sărbătorită la Timișoara
Timișoara marchează luni Ziua Drapelului Național. Astfel, începând cu ora 10, în fața Palatului Administrativ al Județului Timiș va avea loc Ceremonia publică de înălțare a Drapelului României. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Această zi va fi […]
Intervenții ale ISU la Lugoj
ISU BANAT acționează în contextul atenționărilor și avertizărilor meteorologice și hidrologice Cod portocaliu de inundații și ploi abundente emise cu precădere pentru zona localității Lugoj. În cadrul subunităților din Lugoj și Deta s-a suplimentat personalul pentru gestionarea cu operativitate a tuturor solicitărilor. În zona afectată de codul portocaliu, au fost […]
Acțiuni pentru verificarea operațiunilor cu substanțe periculoase
Polițiștii au indisponibilizat peste 36 de tone şi 6.500 de litri de substanţe toxice folosite pentru protecţia plantelor, în urma a sute de acţiuni efectuate în 23 de județe și în București, pentru verificarea legalității operațiunilor cu substanțe periculoase. Peste 100 de persoane sunt cercetate pentru comiterea a 129 de […]
Ziua Eroilor marcată la Timișoara prin ceremonii militare și religioase
Ziua Eroilor va fi marcată vineri, 25 mai, la Timișoara prin ceremonii militare, religioase. Manifestările vor începe la ora 9, unde vor avea loc ceremonii militar – religioase și depuneri de coroane la: Monumentul Eroilor – sublocotenent (post mortem) Ioan Groșaru și sublocotenet (post mortem) Ioan Lucian Leușten, incinta unității […]
Noaptea Muzeelor 2017. Ce instituții de cultură participă la eveniment
Numeroase instituţii culturale îşi deschid porţile la Timişoara, de Noaptea Muzeelor. Astfel, Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul Banatului Timișoara, Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Catedralei Mitropolitane (Colecția de Artă Veche Bisericească de la Catedrala Mitropolitană Timișoara), Memorialul Revoluției din Timișoara, Galeria Calina, Galeria Calpe, Galeria Jecza, Galeria Helios, Galeria Mansarda (incinta […]
Peste 600 de polițiști la acțiuni în Timiș. Vezi ce se întâmplă
Polițiștii timișeni acționează pe raza întregului județ intensificând acțiunile pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În perioada 12-14 mai, peste 600 de polițiști acționează pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și […]
Ziua Europei, celebrată în 9 mai şi la Timişoara. Ce acțiuni vor avea loc
Ziua Europei va fi celebrată pe 9 mai şi la Timişoara. Astfel, vor avea loc mai multe acțiuni. Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Totodată este o triplă sărbătoare pentru poporul român: proclamarea independenței de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliției […]
Activităţi de informare şi educare cu privire la pericolul consumului de substanţe psihoactive, alcool, tutun și droguri
La inițiativa Consiliului Județean Arad, specialiștii DGASPC din cadrul Centrului Multifuncțional de Educație și Consiliere însoțiți de cei ai Centrului Antidrog, au desfăşurat activităţi de prevenire a consumului de substanțe stupefiante la care sunt expuși până și copiii şi tinerii din sistemul public de protecție, la Casa SOS nr 1 […]

































