Eveniment

Bărbat reținut de Poliție după ce a împușcat un câine la Diniaș

Bărbat reținut de Poliție după ce a împușcat un câine la Diniaș
Adora Beauty

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș efectuează cercetări față de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drep” și „uzul de armă fără drept”.

În fapt, în data de 22 iunie, în jurul orei 22:00,  polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Timiş au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Diniaș din județul Timiș ar fi fost ucis prin împușcare un câine.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, într-un șant de pe un islaz din localitatea Diniaș, județul Timiș, fiind găsit cadavrul unui câine, care prezenta pe întreaga suprafață a corpului urme de culoare brun-roșcată.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu cei ai Serviciului Criminalistic și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Timiș și cei ai Secției 4 Rurale Peciu Nou, au reușit identificarea și depistarea unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, în localitatea Diniaș, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, asupra bărbatului a fost găsită o armă de vânătoare, pe care o deținea în mod legal, aceasta împreună cu muniția fiind confiscate în vederea continuării cercetărilor.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de “uciderea animalelor, cu intenție, fără drep” și “uzul de armă fără drept”, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

Foto: arhivă

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*