Numărul persoanelor fără adăpost și al cerșetorilor identificați pe străzile Timișoarei a scăzut în ultima lună, pe fondul temperaturilor tot mai scăzute. Polițiștii locali au continuat acțiunile zilnice de descurajare a cerșetoriei și de preluare a persoanelor vulnerabile, pe care le-au transportat către centrul social al Direcției de Asistență Socială Timișoara.
Potrivit datelor Poliției Locale, în ultima lună au fost depistate 75 de persoane fără adăpost sau care apelau la mila publică, acestea fiind transportate de 197 de ori la centrul social. Cifrele sunt în scădere față de luna precedentă, când 110 persoane au fost conduse la adăpost în 294 de situații.
Sesizările din partea cetățenilor au vizat cazuri de oameni ai străzii sau cerșetori observați în zone precum magazine, farmacii, Parcul Civic, Piața Iosefin, strada Pictor Ion Zaicu din apropierea Parcului Botanic sau în preajma Catedralei Mitropolitane.
Autoritățile atrag atenția că sezonul rece crește riscurile pentru aceste persoane și îi îndeamnă pe timișoreni ca, în special pe timpul nopții, să sune la numărul de urgență 112 dacă observă persoane fără adăpost expuse frigului. De asemenea, pot fi apelate și numerele Poliției Locale Timișoara – 0256.968 și 0256.246.112 – pentru preluarea cerșetorilor și transportarea lor la centrul social de pe strada Telegrafului.
Reprezentanții instituției reînnoiesc apelul către populație să nu ofere bani cerșetorilor, pentru a nu încuraja menținerea acestora în stradă.




Citește și:

Accident la Coșava, traficul este îngreunat

Șofer rănit într-un accident pe Calea Șagului

Două persoane rănite într-un accident pe Calea Torontalului: printre victime, o fetiță de 6 ani

Razie a IPJ Timiș în Plopi și Kuncz

Un bărbat din Timișoara a ajuns în arest după ce a furat aur în valoare de 60.000 de euro
























