Eveniment

Accident rutier la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. O femeie de 83 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 24 octombrie 2026, în municipiul Timișoara, la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului. În urma impactului dintre două autoturisme, o femeie în vârstă de 83 de ani a fost rănită și transportată la spital.

Potrivit polițiștilor, accidentul a fost semnalat în jurul orei 10:13. Din primele verificări, a reieșit că un bărbat de 50 de ani conducea un autoturism pe Calea Chișodei, dinspre strada Mile Cărpenișan către strada Ovidiu Cotruș, iar la intersecția cu Calea Șagului a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 63 de ani.

În urma impactului, o femeie de 83 de ani, pasageră în mașina condusă de bărbatul de 63 de ani, a fost rănită. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*