Sănătate

Două centre de permanenţă, amendate de DSP Timiş

Două centre de permanenţă, amendate de DSP Timiş

În cursul acestei săptămâni, Inspectorii Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Timiș au continuat verificările în unități de desfacere și au demarat o acțiune în Centrele de Permanență de pe raza județului Timiș. Aceste verificări s-au soldat cu sancționarea unui agent economic cu amendă în valoare de 5.000 lei pentru utilizarea neconformă a produselor biocide de uz uman și a coordonatorului unui Centru de Permanență cu suma de 11.000 lei pentru nerespectarea orarului de funcționare aprobat și utilizarea dispozitivelor medicale cu termen de valabilitate expirat.

Până la această dată, 319 persoane din județul Timiș au fost externate de la Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Dr.Victor Babeş” Timişoara, o persoană de la Spitalului Municipal “Dr. Teodor Andrei” Lugoj și 14 persoane de la  Maternitatea Bega,  după ce au trecut printr-o dublă testare la interval de 24 de ore, cu rezultat negativ.

În urma articolelor apărute în mass-media referitoare la exceptarea măsurii de carantină pentru persoanele care, la revenirea în țară, prezintă buletin de analiză negativ pentru infecția cu virusul SARS CoV-2, Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș precizează nu are certitudinea acestor afirmații și din ancheta efectuată, până la această dată, nu există dovada că vreun angajat din cadrul instituției a dat informații eronate. Se fac în continuare cercetări în acest sens. Potrivit DSP Timiş, nu a fost înregistrată nici o solicitare scrisă referitoare la acest aspect.

În condițiile în care Metodologia de supraveghere a COVID-19 elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică impune măsura carantinării tuturor persoanelor care intra pe teritoriul României din zona roșie: “Atitudinea faţă de persoanele care sosesc din zona ROŞIE, menţionată în “Lista regiunilor şi localităţilor din zona roşie şi zona galbenă cu transmitere a COVID19”: http://www.cnscbt.ro/index.php/ncov:

Aceste persoane vor fi carantinate imediat dupa sosirea in Romania, timp de 14 zile de la intrarea in tara, in spatiile special destinate in acest scop”, existența unui buletin de analiză cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS CoV-2, nu anulează această prevedere.

Totodată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, îmbarcarea și debarcarea călătorilor din mijloacele de transport nu revine Direcției de Sănătate Publică a Județului Timiș, rolul acesteia constând în efectuarea triajului epidemiologic a călătorilor  și supravegherea stării de sănătate a acestora.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*