România continuă să se confrunte cu o situație alarmantă în ceea ce privește tuberculoza, rămânând țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidență a acestei boli. Deși există un program național dedicat prevenirii, supravegherii și controlului, cifrele rămân îngrijorătoare: în fiecare oră, o persoană este diagnosticată cu tuberculoză, iar zilnic se înregistrează cel puțin un deces cauzat de complicațiile acestei afecțiuni.
Contextul este readus în atenție pe 24 martie, când este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, un moment dedicat conștientizării importanței prevenției și a diagnosticului precoce.
Medicii atrag atenția asupra simptomelor care nu trebuie ignorate: tuse persistentă cu spută mai mult de trei săptămâni, febră fără cauză aparentă, frisoane, transpirații nocturne, dureri toracice, dificultăți de respirație la efort, uneori tuse cu sânge, pierderea poftei de mâncare, oboseală accentuată și scădere în greutate.
„Boala poate afecta persoane de orice vârstă, fără discriminare, însă există factori de risc importanți, în special legați de imunitate. O persoană cu tuberculoză pulmonară contagioasă poate infecta până la 15 persoane dacă nu este diagnosticată și tratată la timp. De asemenea, tratamentul nu trebuie întrerupt, deoarece există riscul apariției formelor rezistente, mult mai greu de tratat”, explică Zsolt Vastag.
Specialiștii subliniază că formele rezistente de tuberculoză reduc semnificativ șansele de vindecare, ceea ce face esențială respectarea strictă a tratamentului prescris.
În acest context, Spitalul Clinic CF Timișoara oferă servicii dedicate pacienților, prin secția de pneumologie și cabinetul de specialitate din ambulatoriu, unde pot fi efectuate consultații și investigații pentru depistarea bolii.
Medicii recomandă prezentarea la specialist încă de la primele simptome, subliniind că depistarea timpurie și tratamentul corect pot face diferența între vindecare și complicații grave.























