Economic

Frații Cristescu pregătesc 6 centre comerciale. Reconversie de hale industriale

Frații Cristescu pregătesc 6 centre comerciale. Reconversie de hale industriale

Frații Marius și Emil Cristescu, unii dintre cei mai puternici și discreți oameni de afaceri din România, care dețin mai multe hoteluri, parcul industrial Faur, complexul Arsenal Park, dar și circa 30 de firme din diverse domenii, de la industria chimică, foraj petrolier și comerț la transport și imobiliare, se pregătesc să deschidă anul viitor, la Timișoara și București, șase centre comerciale, rezultate din reconversia unor hale industriale și spații de depozitare, în care investesc aproximativ 20 de milioane de euro, scrie profit.ro.

Pentru o parte dintre cei 70.000 de metri pătrați închiriabili au fost deja găsiți chiriași, printre care Auchan, Pepco și Jysk. Primele două centre comerciale, care au deja toți chiriașii asigurați, vor fi deschise în februarie-martie anul viitor, în Timișoara. Unul dintre acestea, amplasat într-o zonă centrală a orașului, va avea câte 6.000 de metri închiriabili pe două niveluri, parter și etaj. Va găzdui la parter magazine precum Mega Image și Pepco, iar la etaj va fi o sală de sport și birouri.

Celălalt centru comercial care va fi deschis tot în prima parte a anului viitor la Timișoara este pe platforma Electrotimiș și va avea 8.000 de metri pătrați, iar Auchan, Jysk și Pepco vor fi printre chiriași. Niciuna dintre firmele prezente în centru nu a închiriat mai puțin de 500 de metri.

Citeşte mai multe AICI


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*