Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru în Caraş-Severin, unde, însoţit de prefectul judeţului, Matei Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat Timişoara, Titu Bojin, a efectuat inspecţii la o serie de obiective de investiţii derulate de […]
Etichetă: vizita
Premierul Viorica Dăncilă, vizită de patru zile la Vatican. Se întâlnește cu Papa Francisc
Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua, în perioada 10-13 mai 2018, o vizită la Vatican. Mâine, premierul va fi primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa Francisc, iar ulterior va avea o întrevedere cu cardinalul Pietro Parolin, Secretar de stat al Sanctității Sale. Între 10 și 13 mai, premierul României a […]
Reprezentant al Ministerului Agriculturii, întrevedere cu fermierii în comuna Biled
Eveniment special astăzi în comuna timișeană Biled. O delegație din cadrul Ministerului Agriculturii a făcut o vizită de lucru în localitate. Fermierii din Timiș au putut astfel să își spună problemele. Printre subiectele prezentate au fost proiectele derulate prin Programul Național de Dezvoltare Regională 2014-2020, Politica Agricolă Comună și accesarea […]
Foto. Prefectul Eva Andreas, în control pe şantierele autostrăzii Lugoj-Deva alături de ministrul Tansporturilor
Prefectul judeţului Timiş, Eva andreas, a participat, marţi, la controlul efectuat de ministrul Transporturilor Lucian Şova pe şantierele autostrăzii Lugoj-Deva. La inspecţie au luat parte reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), ai Poliției Rutiere și ai […]
Vizită fulger a premierului Tudose la Timişoara
Prim-ministrul României, domnul Mihai Tudose, și vicepremierul Marcel Ciolacu au avut ieri, la Timișoara, o întâlnire cu președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și prefectul județului, Eva Andreaș. Cei patru oficiali au discutat despre principalele obiective care urmează să fie realizate în Timiș, dar și despre proiecte pe termen mediu. […]
Delegație din Boblingen în vizită la Consiliul Judeţean Timiş
O delegație reprezentând Consiliul Județean Boblingen este prezentă în aceste zile în Timiș. De altfel, între județul nostru și Boblingen există un protocol de colaborare care a fost semnat în anul 2000. Delegația, condusă de președintele CJ Boblingen, Roland Bernhard, a avut astăzi, la sediul Palatului Administrativ, o întrevedere cu […]
Ministrul Transporturilor, după vizita pe autostrada Lugoj – Deva: Vremea amânărilor s-a încheiat
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a declarat nemulţumit de lucrările de pe tronsoanele doi şi trei, el spunând că, dacă nu se respectă termenele, contractele vor fi reziliate. Ministrul Transporturilor a făcut aceste afirmaţii într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, în urma vizitei pe care a făcut-o miercuri pe […]
Noul ambasador al Franţei, în vizită la Prefectură
Prefectul Mircea Băcală s-a întâlnit astăzi, la Instituția Prefectului, cu Excelența Sa doamna Michèle Ramis, ambasadorul Franței în România. Aflată la prima vizită în afara Capitalei de la instalarea în funcție, Excelența Sa s-a declarat încântată de potențialul Timișoarei, afirmând că după câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii în […]
Ambasadorul Spaniei, în vizită la CJT
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a primit astăzi, la Palatul Administrativ, vizita ambasadorului Spaniei la București, Ramiro Fernandez Bachiller, care a venit însoțit de consulul onorific al Spaniei la Timișoara, Jose Miguel Vinals. Ambasadorul Spaniei este prezent la Timișoara cu ocazia conferinței cu tema Spania, România și viitorul în […]
Ambasadorul Republicii Belarus, în vizită la CJT
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, s-a întâlnit miercuri la Palatul Administrativ cu ambasadorul Republicii Belarus la București, Andrei M. Grinkevich, căruia i-a oferit informații privind strategia de dezvoltare economico-socială și serviciile publice din următoarele domenii: cultură, educație, planificare urbanistică, infrastructură, educație, asistență socială și protecția mediului. „Județul Timiș are […]

































