Etichetă: timisoara

Cultură

La cererea publicului: reprezentații suplimentare cu musicalul „Cartea junglei” la Teatrul German

În urma succesului înregistrat de la premiera din această primăvară, la cererea publicului, musicalul-basm „Cartea junglei”, după Rudyard Kipling, va avea un număr suplimentar de reprezentații în săptămânile următoare, după cum urmează:                                       Marți, 30 mai 2017,          ora 19,30                                       Miercuri, 31 mai 2017,    ora 11                                       Joi, 1 iunie […]

Eveniment

Razie-fulger a polițiștilor timișeni. În 5 ore au dat amenzi de 20.000 de lei

Poliţiştii din Timişoara au acţionat pe raza municipiului şi în comunele limitrofe, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică. În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate două infracţiuni şi aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 20.000 de lei. În noaptea de 27 spre 28 mai, între […]

Social

Cosești buruienile dacă ai teren în Timișoara sau achiți o amendă de 2.500 de lei

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului efectuează permanent verificări în cazul deținătorilor de terenuri din Timișoara pentru a stabili dacă aceștia le salubrizează, le cosesc și le împrejmuiesc, cu atât mai mult cu cât în perioada de vară vegetația crește din abundență, iar în aproximativ două luni își va […]

Utile

Noi zboruri spre București pentru bănățeni

Bucureştiul, destinaţia internă favorită a locuitorilor din zona de vest a României, va fi legată suplimentar de Timişoara, cu noi curse disponibile din această vară. Astfel, două zboruri noi la/de la Bucureşti-Otopeni vor fi incluse începând cu lunile iunie şi respectiv iulie, suplimentar faţă de zborurile din programul actual. „Bucureşti […]

Sănătate

Florian Bodog dă asigurări că la finele lui 2017 vor veni primele ambulanțe achiziționate de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Florian Bodog a anunţat un nou protocol pe achiziţia ambulanţelor. Astfel că acesta speră că până la sfârșitul anului să vină primele ambulanțe achiziționate de către Ministerul Sănătății, în baza unui protocol semnat cu Ministerul de Interne, respectiv, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Prezent duminică la Timișoara, […]

Life-style

Concerte, ateliere, teatru de păpuși. De 1 Iunie, Primăria Timișoara le-a pregătit celor mici un program bogat

Primăria Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, organizează joi, 1 iunie, în Parcul Copiilor “Ion Creangă”și în Parcul Rozelor, o serie de evenimente dedicate copiilor, de ziua lor.  “Zâmbeşte de ziua ta”! Cu acest îndemn, copiii, părinţii şi bunicii sunt invitaţi să petreacă Ziua Internaţională a Copilului, participând la […]

Social

Vrei să vezi ce efect au drogurile sau alcoolul la volan? Ai ocazia să vezi în Piața Operei!

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara şi Poliţia Rutieră Timiş, în parteneriat cu Clubul ROTARY CETATE Timişoara, Poliţia Locală Timişoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara organizează marţi, 30 mai 2017, începând cu ora 13.00, un eveniment  […]

Eveniment

Un bărbat care a evadat dintr-o închisoare spaniolă, prins la Timișoara

Un bărbat, de 46 de ani, evadat dintr-un penitenciar situat pe teritoriul Spaniei, a fost depistat, joi, de polițiști Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române. În cursul lunii ianuarie, cel în cauză, fiind încarcerat într-un penitenciar situat pe teritoriul Spaniei, unde executa […]