Etichetă: comuna

Grădinița nouă aflată în cartierul Primăverii din comuna Giarmata a fost recepționată
Administrație

Grădinița nouă aflată în cartierul Primăverii din comuna Giarmata a fost recepționată

În data de 19 august a fost recepționată lucrarea de construcție a grădiniței noi din cartierul Primăverii de către Inspectoratul de Stat în Construcții. “Mi-am început al doilea mandat de primar cu promisiunea că vom construi o nouă grădiniță în Cartierul Primăverii. Promisiunea a fost îndeplinită și investiția a fost […]

Vești bune pentru locuitorii comunei Ghiroda!
Administrație

Vești bune pentru locuitorii comunei Ghiroda!

Nu mai puțin de nouă proiecte de infrastructură depuse de administrație au fost trecute pe lista scurtă a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care a aprobat miercuri lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului „Drumuri de interes local și drumuri de interes județean” din Programul Național de construcții […]

Noi investiţii la Biled: dispensar, grădiniţă şi sală de sport
Administrație

Noi investiţii la Biled: dispensar, grădiniţă şi sală de sport

Primarul comunei Biled, Cristian David, vorbeşte despre trei investiţii deosebit de importate pentru întreaga comunitate, aflate în diverse stadii de derulare. „Continuăm lucrările la dispensarul uman, va fi unul dintre cele mai moderne din zonă, lucrarea e făcută din fonduri guvernamentale. Săptămâna viitoare turnăm şi placa de sus şi urmează […]

Comuna Sacoşu Turcesc intră în carantină
Administrație

Comuna Sacoşu Turcesc intră în carantină

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, condus de prefectul Liliana Oneț, s-a întrunit, marţi, pentru a găsi o soluție în cazul localității Sacoșu Turcesc, unde, conform anchetei epidemiologice efectuate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, în perioada 28-31 martie, au fost testate pozitiv pentru Covid-19 un număr de cinci […]

Localnicii, în frunte cu primarul, au strâns deșeurile în Biled
Administrație

Localnicii, în frunte cu primarul, au strâns deșeurile în Biled

Zeci de oameni din comuna timișeană Biled și-au dat întâlnire azi, pentru a avea un scop comun: curățenie generală în localitate. Sâmbătă a fost Ziua curăţeniei, acțiune organizată de Primăria Biled. Astfel, voluntarii au adunat toate deșeurile împrăștiate în Biled. Alături de elevi, profesori şi cetăţeni a participat şi primarul […]

Comuna Lovrin primeşte 1 milion de euro de la Ministerul Dezvoltării
Administrație

Comuna Lovrin primeşte 1 milion de euro de la Ministerul Dezvoltării

O comună din Timiş primeşte o sumă importantă pentru modernizarea infrastructurii în urma eforturilor primarului. „Drumurile făcute la la București nu au fost în zadar… 1milion de euro pentru modernizarea Lovrinului!!!”, a transmis, joi, primarul comunei Lovrin, Marius Graur, prin intermediul Facebook. Mai exact, localitatea timişeană primeşte de la Ministerul […]

Dezinsecţie aeriană la Săcălaz
Administrație

Dezinsecţie aeriană la Săcălaz

Primăria Săcălaz anunţă că, în 20 iunie, de la ora 20, va avea loc dezinsecţia aeriană, prima din această vară, în vederea eliminării ţânţarilor. Insecticidele sunt avizate de către Comisia Naţională pentru Produse Biocide a Ministerului Sănătăţii şi nu afectează sănătatea oamenilor sau a animalelor. Crescătorii de albine sunt rugaţi […]