Silagiu, localitate timișeană cu circa 800 de locuitori, situată la 4 km de Buziaș, cunoscută și sub numele de „satul așezat pe trei văi”, este lipsită de alimentare cu apă potabilă în sistem centralizat. Situația se va schimba în viitorul apropiat, printr-o investiție realizată de societatea Aquatim. O rețea de […]
Etichetă: aquatim
Cât va investi Aquatim pentru ca zona de sub podul din Calea Șagului să nu mai fie inundată
Problemele din zona podului din Calea Şagului vor fi rezolvate în acest an, dă asigurări directorul Aquatim, Ilie Vlaicu. La fiecare ploaie mai abundentă, zona de sub podul din Calea Șagului se inundă făcând practic imposibilă circulația autoturismelor și a autobuzelor. Potrivit directorului Aquatim, societatea de apă şi canal are […]
Științescu poposește vara aceasta la Aquapic. Ce pot face copiii de 10-12 ani
Proiectul Fundației Aquademica, Aventuri în… picături!, a fost selectat câștigător în cadrul programului Științescu al Fundației Comunitare Timișoara, program dedicat promovării științei și tehnologiei în rândul copiilor și adolescenților din județul Timiș. Proiectul Aquademicaa obținut o finanțare de 12.500 de lei din Fondul Științescu, pentru extinderea activităților din mini-laboratorul Aquapic, […]
Casieria Aquatim de pe str. Oituz, închisă temporar
În perioada 13 – 15 iunie, casieria Aquatim de pe str. Oituz nr. 1, Timișoara va fi închisă, pentru efectuarea unor lucrări de reamenajare a spațiului interior. În aceste zile, clienții se pot orienta către celelalte casierii de pe str. Gheorghe Lazăr nr. 11 A, orar 7:30 – 18 și […]
Aquatim anunţă întreruperi în furnizarea apei în trei localităţi
În săptămâna următoare, în cadrul programului de spălare și igienizare a rețelelor de distribuție și rezervoarelor de înmagazinare vor fi întreruperi în furnizarea apei, după cum urmează: – luni, 11 iunie a.c, între orele 9 și 15 în Ciacova și între orele 8 și 16, în Ohaba Forgaci; – marți […]
Aquatim avertizează: nu conectați foraje proprii la instalații interioare de apă potabilă!
În urma unor verificări în teren, echipele Aquatim au sesizat că sunt gospodării din mai multe localități din aria de operare care au conducte interioare de apă conectate în același timp și la rețeaua publică și la forajele proprii. Atunci când consumatorii anunță ca la robinet curge apă de culoare […]
Aquatim anunţă întreruperi în furnizarea apei la Moșnița Veche și Moșnița Nouă
Joi, 24 mai, între orele 9 și 15, Aquatim întrerupe furnizarea apei în Moșnița Veche și în Moșnița Nouă, pe străzile Bâlea, Primăriei, Surduc, Bicaz, Vidraru, pentru executarea unor lucrări de extindere a rețelei de apă, din fonduri private. Se va lucra la intersecția drumului DC 149 cu strada Gurghiu. […]
Spălarea rețelei de distribuție a apei din Ianova
Joi, 17 mai, între orele 9 – 15, se va întrerupe furnizarea apei reci în localitatea Ianova, pentru efectuarea lucrărilor de spălare și igienizare a rețelei de distribuție a apei. Spălarea conductelor din rețeaua de distribuție urmărește să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și este o parte a […]
Strada Treboniu Laurean, închisă pentru filmările la un serial HBO
Filmările unui serial HBO determină închiderea circulației mașinilor și pietonilor pe o stradă din Timișoara. În plus, accesul la una dintre casieriile Aquatim va fi îngreunat. Totul se întâmplă joi, 10 martie, când pe strada Treboniu Laurian se desfășoară filmările unui serial marca HBO. Pentru desfășurarea filmărilor, traficul rutier și […]
Tone de gunoaie au ajuns la stația de epurare, în urma ploii torențiale de duminică
În urma ploii torențiale căzute în cursul zilei de duminică, 6 mai, la stația de epurare a apelor uzate din Timișoara s-au adunat circa 40 de metri cubi de deșeuri. Cu toate acestea procesul tehnologic de epurare a apelor uzate nu a fost afectat. Debitul apei uzate înregistrat duminică, la […]

































