În urmă cu 3 luni, Feli Donose recunoștea că și-a tăiat stomacul, acesta fiind realul motiv pentru care a reușit să slăbescă într-un timp record. La aproape un an de la intervenție, cântăreața este tot mai decisă să facă alte intervenții chirurgicale. De această dată, de ordin estetic. La fel […]
Autor: Ramona Ardelean
Cum au încercat zeci de migranți să-i fenteze pe polițiștii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II –Csanadpalota au depistat, într-un camion încărcat cu piese auto, 91 de cetățeni din Irak şi Siria care s-au ascuns în mijlocul de transport cu intenția de a ajunge ilegal într-un stat din Spațiul Schengen. Azi în jurul orei […]
Cel mai faimos bucătar din Banat iese la pensie. Unde va marca Uica Mihai retragerea din activitate
Uica Mihai, unul dintre cei mai cunoscuţi bucătari din Banat, a anunţat pe Facebook, marţi, că urmează să pună polonicu-n cui. O va face în oraşul în care a început aventura culinară. „Şi vine o vreme în care şi până Făt Frumos îşi aşează paloşul în cui, iar Balaurulcuşaptecapete iese […]
Ce spune Sorin Grindeanu despre desemnarea lui Tudose în funcţia de premier
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, marţi, la sosirea la Palatul Victoria, că se aştepta ca Mihai Tudose să fie nominalizat pentru a ocupa funcţia de prim-ministru, după ce moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu a fost adoptată de către Parlament. Grindeanu a sosit la Guvern în jurul orei 10,15, precizând, […]
Energia electrică se scumpeşte cu 7% de la 1 iulie
Scumpirea va afecta gospodăriile care nu au încheiat contracte individuale cu furnizorii de electricitate, pe piaţa liberă. De luna viitoare, preţul energiei va fi format dintr-un tarif reglementat de ANRE, care are o pondere de numai 10%. Restul de 90% va reflecta preţurile de pe piaţa liberă, care au crescut. […]
Încă 21 de cerșetori și oameni ai străzii depistați în week-end pe străzile Timișoarei
Polițiștii locali au depistat în acest week-end 21 de persoane care au apelat la mila publică și oameni ai străzii, în ultimele trei zile continuând acțiunile demarate cu scopul de reduce fenomenul cerșetoriei de pe raza Timișoarei, fenomen care în perioada de vară este mult mai intens. Printre cei găsiți […]
Baroque||Urban aduce uimitoarele sculpturi ale artistului Virgilius Moldovan
Cunoscut mai mult peste Ocean și în Europa – cu precădere in Austria, în a cărei capitală locuiește si lucrează de mai bine de trei decenii – artistul Virgilius Moldovan este protagonistul expoziției de artă contemporană „MEATING” din cadrul celei de-a doua ediții a proiectului Baroque||Urban. Lucrările sale, prezentate anterior […]
Vin bani pentru un lot din Autostrada Transilvania, lucrare estimată a se finaliza în decembrie
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere decontează facturi pentru un lot din autostrada Transilvania, proiect ce s-ar putea se finaliza la sfârşitul acestui an. Oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere plătesc facturile asocierii Strabag-Straco pentru autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea, lotul Ungheni-Ogra. Conform datelor CNAIR, asocierea Strabag-Straco încasează 3,74 […]
Dacă luau coasa în mână nu plăteau amenzi de mii de lei
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările referitoare la modul în care proprietarii de terenuri din Timisoara respectă legislația referitoare la îngrijirea acestora, salubrizarea și cosirea vegetației. Astfel, în ultima săptămână, 15 proprietari de terenuri din zone precum Muzicescu, Mureș, Calea Urseni, Mareșal Ctin Prezan, Tristan Tzara, […]
Cel puţin 145 de cerșetori și persoane fără adăpost îşi fac veacul prin Timişoara
Polițiștii locali au în atenție în continuare fenomenul cerșetoriei și al oamenilor străzii, continuând acțiunile pe linia depistării persoanelor fără adăpost și a celor care apelează la mila publică în Timișoara. Astfel, în ultimele trei zile au fost depistați și aduși la sediul Poliției Locale pentru verificări și preluare în […]

































