Administrație

CJ Timiș lansează licitația pentru demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu”

CJ Timiș lansează licitația pentru demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu”

Consiliul Județean Timiș a lansat în sistemul de achiziții publice procedura de licitație în vederea desemnării firmei care se va ocupa de demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu”.

Demersul este posibil în urma definitivării documentațiilor aferente, prin obținerea Hotărârii de Guvern de demolare și a Autorizației de desființare nr. 581 din 5.09.2024 emisă de Municipiul Timișoara.

Proiectul de „Desființare construcţii existente – stadion «Dan Păltinișanu»” include demolarea clădirilor care au fost folosite drept birouri, vestiare, tribune și case de bilete. Vor fi dezafectate instalația de nocturnă, copertina și tunelul de acces spre teren, împrejmuirea exterioară și se va igienizarea întregul perimetru în așteptarea ridicării viitorului stadion.

„Ridicarea noului stadion este unul dintre obiectivele majore ale județului nostru și vreau să subliniez că, deși se discută de mai multă vreme, pași concreți administrativi s-au făcut doar începând cu 2021. Am reușit să depășim toate frânele puse proiectului, iar acum putem lansa licitația de demolare. Dacă, în final, este câștigător cetățeanul, atunci vom reuși”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Conform devizului general înaintat de proiectant, valoarea estimată pentru execuția lucrărilor de demolare este de 19.961.600,00 lei fără TVA, respectiv 23.754.304,00 lei cu TVA inclus, având ca sursă bugetul propriu. Termenul de depunere a ofertelor este 30 septembrie 2024, ora 15:00.

În prezent, pentru anul 2024, ținând cont de etapa în care se află documentația, în bugetul județean a fost aprobată suma de un milion de lei urmând ca, de anul viitor, pe măsură ce se va intra în etapa propriu-zisă de execuție, să se identifice și să se aloce sursele de finanțare pentru restul sumei necesare.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*