Universitatea Politehnica Timișoara va avea, pentru următorii trei ani, un reprezentant la conducerea uneia dintre principalele organizații europene din domeniul ergonomiei. Prof.dr.ing. Anca Drăghici, cadru didactic al UPT și președintele Societății Române de Ergonomie și Management al Locului de Muncă (ErgoWork), a fost aleasă Președinte al FEES – Federation of the European Ergonomics Societies.
Alegerea a avut loc la 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a FEES, desfășurată la Centrul pentru Studii Academice Avansate al Universității din Zagreb. Prof.dr.ing. Anca Drăghici va ocupa funcția pentru un mandat de trei ani, în perioada 2026–2029.
Noua conducere a Comitetului Executiv al FEES este completată de assoc.prof.dr.eng.habil. Beata Mrugalska, de la Universitatea din Poznan, Polonia, în calitate de secretar general, și assoc.prof.dr.eng. Jasna Leder Horina, de la Universitatea din Zagreb, în calitate de trezorier.
Pentru Universitatea Politehnica Timișoara, alegerea prof.dr.ing. Anca Drăghici reprezintă o recunoaștere internațională a activității academice și profesionale desfășurate în domeniul ergonomiei și, în același timp, a contribuției comunității românești de profil la dezvoltarea acestui domeniu la nivel european.
„Ergonomia nu este doar un set de norme tehnice, ci un pilon esențial pentru bunăstarea angajaților, performanța organizațională și sustenabilitatea economică. Misiunea FEES este de a spori recunoașterea contribuției ergonomiei la dezvoltarea economică, la calitatea vieții, la sănătatea și securitatea la locul de muncă și la progresul social în țările europene”, a declarat prof.dr.ing. Anca Drăghici, președintele FEES.

Înființată oficial la 7 mai 2003, în contextul celei de-a 48-a Conferințe de primăvară a Gesellschaft für Arbeitswissenschaft, desfășurată la München, FEES este o rețea europeană a societăților de ergonomie, constituită în conformitate cu modelul rețelelor descrise de International Ergonomics Association (IEA).
Particularitatea federației este aceea că membrii săi sunt societăți naționale de ergonomie, și nu persoane individuale. Într-o perioadă în care digitalizarea, automatizarea și inteligența artificială transformă rapid modul în care oamenii lucrează, rolul ergonomiei capătă noi dimensiuni. Dincolo de adaptarea tradițională a locului de muncă la nevoile omului, domeniul este chemat să contribuie la proiectarea unor sisteme în care tehnologia, organizațiile și oamenii să funcționeze împreună în condiții de siguranță, sănătate, eficiență și sustenabilitate.
Ergonomia europeană, în noiembrie, la Universitatea Politehnica Timișoara
Recunoașterea obținută la Dubrovnik va fi urmată, în această toamnă, de un important eveniment internațional dedicat ergonomiei, găzduit chiar de Universitatea Politehnica Timișoara.
În perioada 12–13 noiembrie 2026, Centrul de Conferințe al UPT va găzdui cea de-a patra ediție a Conferinței Bienale Internaționale a Societății Române de Ergonomie și Management al Locului de Muncă – ErgoWork 2026, cu tema „Ergonomie pentru minte și mașină – Modelarea unor sisteme de lucru reziliente”.
Conferința propune o perspectivă asupra viitorului muncii, în contextul dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale, al tehnologiilor Industry 5.0 și al transformărilor profunde prin care trec organizațiile și mediile de lucru. Sunt invitați să participe cercetători, cadre didactice, specialiști și practicieni din industrie, institute de cercetare și domeniul medical, pentru a-și împărtăși rezultatele cercetărilor, experiența și bunele practici.
De la sustenabilitate și incluziune la colaborarea dintre om și sistemele inteligente, temele conferinței pornesc de la o întrebare care devine tot mai importantă pe măsură ce tehnologia avansează: cum proiectăm locurile de muncă ale viitorului astfel încât tehnologia să amplifice potențialul uman, fără ca omul să fie pierdut din centrul sistemului?
Fondată în 2019, Societatea Română de Ergonomie și Management al Locului de Muncă – ErgoWork urmărește dezvoltarea unei comunități naționale de cunoaștere și schimb de bune practici și conectarea specialiștilor români la rețelele internaționale din domeniu. Societatea este membră atât a FEES, cât și a International Ergonomics Association.






















