Alimente expirate, fructe stricate și cu mucegai, insecte vii în spațiul de preparare și coacere și multe altele. Asta au găsit inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest în supermarketuri.
Aceștia au efectuat în cursul lunii mai o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele marilor retailer.
Astfel, la nivelul regiunii, respectiv al județelor Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, au fost controlate 100 de unități aparținând lanțurilor de magazine Kaufland, Mega Image, Auchan, Lidl, Penny, Profi și Carrefour.
Pentru neregulile constatate, comisarii CRPCR Vest au aplicat următoarele sancțiuni:145 amenzi contravenționale, în valoare totală de 924.000 de lei, 38 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 35.000 lei, oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 30 unități (la nivelul unor raioane).
“Abaterile de la legislație constatate de comisarii CRPC Regiunea Vest s-au referit la: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită, comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte, comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind mențiunea “produse din produse congelate”, cu ambalaj deteriorat, utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre, utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse, existența unor insecte vii în spațiul de preparare și coacere, folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar, utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr, comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate, comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate, folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu paviment deteriorat, existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare, nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători”, a precizat comisar șef CRPC VEST, Mihai Alin Gubandru.