Eveniment

Zeci de șoferi amendați pentru viteză. Tânăr depistat drogat la volan în Calea Șagului

În data de 20 aprilie, în intervalul orar 09:00-14:00, polițiștii Serviciului Rutier Timiș împreună cu cei ai Biroului Rutier Lugoj și cei ai Formațiunii Rutiere Făget, au desfășurat o acțiune pe DN 68 A, tronson de drum cu risc rutier ridicat, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, precum și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 24.505 lei, 69 fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 4 permise de conducere, dintre care 2 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, 1 pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire și 1 pentru folosirea  telefonului la volan.

De asemenea, au fost constatate 2  infracțiuni, conducerea unui autovehicul  sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Polițiștii rutieri vor acționa și în perioada următoare pe principalele artere din județ pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

De asemenea, în data de 21 aprilie, în jurul orei 00:02, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control pe Calea Șagului un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 20 de ani.

În urma testării cu aparatul Drugtest a rezultat o valoare pozitivă la metamfetamină, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*