Un incendiu a izbucnit, joi, în jurul orei 13:35, la un siloz pentru depozitarea rumegușului aflat pe strada Gării din Sânnicolau Mare. Flăcările au cuprins instalația amplasată pe teritoriul unei fabrici de prelucrare a materialului lemnos, iar pompierii au intervenit prompt pentru a limita extinderea focului.
La fața locului au ajuns 12 pompieri din cadrul Secției Sânnicolau Mare, cu două autospeciale de stingere, iar în sprijin au fost trimise și echipaje din Timișoara – cinci pompieri, o autospecială cu hidroperforare și o autospecială de intervenție la înălțime din cadrul Detașamentului 1.
Potrivit ISU Timiș, incendiul se manifesta la un siloz de aproximativ 15 metri înălțime, plin cu rumeguș, iar echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, precum și pentru protejarea zonelor învecinate.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar 62 de persoane aflate în incinta fabricii s-au autoevacuat în siguranță.
Intervenția este în desfășurare, iar pompierii continuă acțiunile pentru lichidarea completă a incendiului și înlăturarea riscului de reaprindere.
UPDATE: Incendiul s-a produs, cel mai probabil, în urma unor scântei mecanice rezultate din procesul tehnologic de prelucrare a materialului lemnos.
Pentru eficientizarea acțiunilor de stingere a fost utilizată autospeciala de stingere cu sistem de hidroperforare achiziționată prin Proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020.
Prin folosirea camerei cu termoviziune de către pompieri, au fost identificate zonele cu temperatură ridicată din interiorul silozului.
Ulterior, prin utilizarea sistemului de hidroperferare, a fost introdusă substanța de stingere în zona focarelor.
Incendiul a fost lichidat datorită aplicării acestei tehnici în mod repetat.
Prin profesionalismul pompierilor și folosirea echipamentelor moderne, incendiul a fost lichidat fără a se înregistra victime sau extinderea flăcărilor la vecinătăți.
Această autospecială permite:
✅ Străpungerea materialelor de construcție și stingerea focarelor ascunse;
✅ Pulverizarea apei sub formă de ceață, cu eficiență crescută la răcire și stingere;
✅ Monitorizarea zonelor fierbinți cu ajutorul camerei de termoviziune, pentru o intervenție sigură și rapidă.
























