În data de 30 august polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 81 de ani, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla pe banca din fața blocului unde locuiește, situat pe strada Remus Tăsală, un bărbat i-ar fi sustras poșeta prin violență, lovind-o cu piciorul în zona gambei, ulterior acesta fugind într-o direcție necunoscută.
În cursul zilei de ieri, 6 septembrie, în jurul orei 15:00, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 4 Urbane, cu sprijinul polițiștilor Secției 1 Urbane au identificat în municipiul Timișoara un tânăr de 21 de ani, bănuit de săvârșirea faptei.
Prejudiciul a fost recuperat parțial.
În urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia și recuperării prejudiciului în totalitate.
Citește și:

A traversat strada pe culoarea roșie a semaforului cu o trotinetă electrică și a fost lovit de o maș...

Accident cu patru mașini pe o stradă din Lugoj. Un șofer avea 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat

Percheziții domiciliare într-un dosar de furt calificat, în colaborare cu autoritățile franceze

Tânăr de 24 de ani, reținut la Timișoara pentru tâlhărirea unui adolescent. I-a smuls lănțișorul

Incendiu la un siloz de rumeguș din Sânnicolau Mare — zeci de persoane s-au autoevacuat în siguranță
























