Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, fiind suspectat de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, după ce ar fi agresat un minor pentru a-i fura un lănțișor.
Fapta a fost sesizată în data de 26 decembrie 2025, când polițiștii Secției 4 Timișoara au fost alertați că un adolescent de 15 ani ar fi fost deposedat de un lănțișor de către o persoană necunoscută. Potrivit primelor informații, pentru a-și asigura scăparea, autorul ar fi exercitat acte de violență asupra victimei.
Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, care, în urma activităților investigative desfășurate cu operativitate, au reușit identificarea și depistarea unui tânăr de 24 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Pe baza probelor administrate, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Suspectul urmează să fie prezentat magistraților în data de 27 decembrie 2025, cu propunere de arestare preventivă.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.























