Sănătate

Un nou site care prezintă date oficiale de la DSP Timiș privind evoluția COVID-19

În actualul context, pentru a avea o imagine de ansamblu privind evoluția pandemiei și pentru o mai bună informare a cetățenilor din județul Timiș a fost creată o platformă online unde se regăsesc date, în timp real, legate de evoluția fenomenului epidemiologic la nivelul județul nostru.

Printre acestea se numără: informații legate de numărul cazurilor noi depistate pozitiv pentru infecția cu virusul  SARS-CoV-2, numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, doze de vaccin administrate, centre de vaccinare, centre de evaluare și pacienți internați.

Site-ul a fost creat din inițiativa Direcției de Sănătate Publică Timiș, cu sprijinul graphs.ro și al Băncii Mondiale.

Platforma, care poate fi accesată urmărind link-ul www.timiscovid19.ro, prezintă statistici și date legate de îmbolnăvirile cu virusul SARS-CoV-2, dar și modul în care decurge campania de vaccinare în Timiș.

Toate aceste informații sunt actualizate zilnic, începând cu ora 13.00.

Graficele prezentate pot fi descărcate.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*