Sănătate

Conferința Națională de Psihiatrie, cu participare internațională

Timișoara găzduiește, în perioada 16–19 septembrie 2026, cea de‑a doua ediție a Conferinței Naționale de Psihiatrie cu participare internațională „Abordarea multidisciplinară în psihiatrie”, un eveniment dedicat profesioniștilor din domeniul sănătății mintale și disciplinelor conexe.

Organizată de Asociaţia de Psihiatrie Clinică şi Preventivă Timişoara, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, Societatea de Analiză Existenţială şi Logoterapie România și Universitatea Politehnica Timişoara, conferința își propune să creeze un spațiu de dialog interdisciplinar, în care perspectivele medicale, psihologice, antropologice și tehnologice se întâlnesc pentru a contura o viziune asupra psihiatriei contemporane.

Evenimentul se adresează medicilor psihiatri, specialiștilor din alte ramuri medicale, psihologilor, cadrelor universitare, precum și studenților la medicină și psihologie, oferind un cadru amplu de explorare a temelor teoretice și practice care definesc psihiatria în contextul actual.

Participanții vor putea analiza conexiunile dintre psihiatrie și alte domenii medicale, precum și rolul noilor tehnologii (inteligența artificială și realitatea virtuală) în practica clinică, în evaluare, intervenție și formare profesională.

Temele ediției din 2026 sunt: Psihiatrie biologică și psihofarmacologie * Psihopatologie * Psihiatria și ciclurile vieții * Psihoterapiile în tulburările psihice * Psihiatrie și medicină somatica * Psihiatrie medico‑legală * Psihiatrie și spiritualitate * Psihiatria în context socio‑cultural * Psihiatrie și inteligența artificială * Psihiatrie și realitatea virtual

Prezentările vor fi susținute de lectori din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, în colaborare cu specialiști din centre universitare din țară și din străinătate ( Portugalia, Germania, Marea Britanie și Italia).

„Prin această manifestare, ne propunem să consolidăm colaborarea dintre profesioniștii din domeniul sănătății mintale și să stimulăm o reflecție comună asupra provocărilor actuale din psihiatrie. Interdisciplinaritatea, deschiderea către inovație și schimbul de expertiză sunt pilonii pe care construim ediția 2026 a conferinței, cu convingerea că doar împreună putem avansa în înțelegerea și practica psihiatriei moderne.” declară prof. univ.dr. Liana Deheleanu, şef al disciplinei de psihiatrie din cadrul Departamentului Neuroştiinţe al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara

Lucrările conferinței se vor desfășura în sălile Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, începând cu ora 8:30.

La conferință poate asista și publicul larg. Biletele pot fi achiziționate accesând link-ul  https://m.iabilet.ro/bilete-abordarea-multidisciplinara-in-psihiatrie-editia-a-ii-a-127337/)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*