Eveniment

Retea de trafic de persoane destructurată

Retea de trafic de persoane destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat azi 5 percheziții domiciliare, în Petrila și Cimpa, județul Hunedoara, la persoane bănuite de trafic de persoane şi proxenetism.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Timișoara, documentează activitatea infracțională a unei grupări infracționale specializate în racolarea de tinere provenind din medii dezavantajoase social şi financiar și constrângerea acestora la practicarea prostituției.

În fapt, începând cu anul 2019, 4 bărbați ar fi racolat două tinere, de 19 și 20 de ani, prin metoda „loverboy”, iar ulterior le-ar fi constrâns pe fete, prin acte de ameninţare, să practice prostituția, în interesul lor financiar.

Bărbații în cauză ar fi postat pe un site anunțuri însoțite de fotografii, în care ar fi apărut tinerele în diverse ipostaze și prin intermediul cărora ar fi racolat clienții.

10 persoane au fost conduse astăzi la audieri, iar față de cele 4 persoane în cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Activitățile beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*