Social

Bucureşti şi Munchen, cele mai căutate destinaţii de pe Aeroportul Internaţional Timişoara

Bucureşti şi Munchen, cele mai căutate destinaţii de pe Aeroportul Internaţional Timişoara

Valorile ascendente ale traficului aerian, introducerea de noi destinații și demararea unor lucrări de modernizare și dezvoltare sunt câteva dintre rezultatele pozitive ale activității Aeroportului Internațional Timișoara înregistrate în anul 2019.

Anul trecut, s-a înregistrat o creștere a numărului de pasageri cu 5,1% față de 2018. Astfel, 1.595.012 de pasageri au călătorit spre/dinspre aeroportul Timișoara, în timp ce în anul 2018, au fost înregistrați 1.517.309 de pasageri. Primele cinci destinații preferate de călători, în anul 2019, au fost: București (422.201 pasageri), Munchen-Memmingen (193.504 pasageri), Milano-Bergamo (179.382 pasageri), Londra-Luton (143.974 pasageri) și Frankfurt (78.672 pasageri).

De remarcat este faptul că în luna decembrie 2019, 134.626 de pasageri au tranzitat aeroportul Timișoara, cu 22,6% mai mult decât în anul precedent, ceea ce confirmă trendul ascendent al traficului aerian și creează premise de menținere a unui trend pozitiv și în 2020.

În 2019, numărul pasagerilor care au ales să-și organizeze vacanța estivală cu zbor charter direct spre destinații de vacanță a crescut cu 39% față de anul 2018. Astfel, cei 64.246 de călători au ales ca destinații de vacanță: Antalya, Heraklion, Hurghada, Hammamet, Zakinthos, Skiathos și Sharm el Sheikh.

În privința traficului de marfă, în contextul unei creșteri cumulate în perioada 2015-2019, de peste 90%, anul 2019 a înregistrat o scădere de 13% (în total fiind transportate 5.167 tone de marfă). Totuși, în luna decembrie s-a înregistrat cea mai mare creștere lunară comparativă între 2019 și 2018, de 15,2% reprezentând în cifre absolute 430 de tone marfă transportate în ultima lună a anului 2019, ceea ce poate reprezenta un semnal de revenire a creșterii volumului de marfă transportată. Cu toate acestea volumul de mărfuri, în scădere din 2019, poate fi interpretat ca semn de scădere a industriei regionale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*