Social

Călătorii care nu cumpără bilete sau abonamente, amendaţi

Călătorii care nu cumpără bilete sau abonamente, amendaţi

Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban au demarat, începând de ieri, o serie de acțiuni comune cu polițiștii Secției 1 și cu lucrătorii Societății de Transport Public Timișoara, pe lângă acțiunile desfășurate periodic cu jandarmii din cadrul IJJ Timiș și prin patrule individuale.

Scopul patrulelor mixte este acela de preveni, în primul rând, acțiunile hoților de buzunare care acționează în tramvaie, troleibuze, autobuze sau în stațiile acestora, în anumite zone din oraș. De asemenea, pe lângă prevenirea furturilor din buzunare și poșete, polițiștii locali mai au în vedere și luarea măsurilor în cazul altor fapte de natură contravențională, care sunt săvârșite pe mijloacele de transport în comun și în stațiile acestora.

De la începutul acestei luni, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în tramvaie, troleibuze și autobuze, precum și în stațiile STPT, pentru fapte precum mizerie în mijloacele de transport, consum de alcool în mijloacele de transport și în stațiile acestora, comerț ambulant în stațiile STPT, scandaluri și adresarea de injurii, apelarea la mila publică etc.

Astfel de măsuri s-au luat în zone precum Piața 700, Bălcescu, Catedrală, Gara de Nord, Piața Regina Maria, Traian, dar și pe C. Bogdăneștilor, Aleea Studenților, 2 August 1919, Piața Mocioni Gh. Lazăr, Balta Verde etc.

Polițiștii locali patrulează alternativ, atât împreună cu polițiștii din cadrul Secției 1, cu jandarmii din cadrul IJJ Timiș, cu lucrătorii STPT, dar și prin patrule proprii, pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță persoanelor care se deplasează cu mijloacele de transport în comun prin Timișoara.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare. Poliţia Locală reaminteşte că pe linie de prevenire a furturilor în mijloacele de transport în comun, polițiștii locali desfășoară o amplă acțiune de prevenire prin împărțirea de pliante prin care îi informează pe călători cum să se ferească de persoanele care pot atenta la bunurile lor, ce măsuri de precauție să își ia atunci când se deplasează cu tramvaie, troleibuze sau autobuze, flyere care fac parte din cele 10.000 de pliante realizate cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică din cadrul Consiliului Județean Timiș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*