Reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara vin cu câteva precizări referitoare la suspendarea temporară a zborurilor în luna noiembrie.
În acest moment sunt așteptate deciziile finale ale companiilor aeriene privind modul de operare a curselor în cele trei săptămâni.
Aeroportul va continua să colaboreze cu toate părțile implicate pentru ca această perioadă de întrerupere temporară a activității să aibă un impact cât mai redus asupra pasagerilor și va informa publicul imediat ce vor exista confirmări oficiale din partea operatorilor aerieni.
“Decizia privind relocarea temporară a zborurilor și alegerea aeroportului de operare aparține exclusiv companiilor aeriene, care își stabilesc planurile operaționale în funcție de propriile evaluări și proceduri.
După adoptarea deciziilor finale, operatorii aerieni vor informa direct pasagerii cu privire la modul de operare a zborurilor, eventualele modificări ale aeroportului de plecare sau de sosire și vor actualiza platformele de rezervare și emitere a biletelor. La rândul său, Aeroportul Internațional Timișoara va comunica toate informațiile confirmate de operatorii aerieni, prin toate canalele sale oficiale, astfel încât pasagerii să beneficieze de informații complete, corecte și actualizate în timp util”, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional “ “Traian Vuia” din Timișoara.























