Aeroportul Internațional Timişoara anunţă că, începând de duminică, 31 martie, intră în vigoare noul orar al zborurilor, valabil până în 26 octombrie. Modificările sunt legate de orele de zbor, de frecvențe, dar vor fi introduse şi noi destinaţii accesibile direct din Timişoara.
„Acest sezon de vară aduce multe noutăți în ceea ce privește conexiunile aeriene accesibile direct din Timișoara. Începând cu luna aprilie vor avea loc primele zboruri charter spre Antalya, urmate îndeaproape de celelalte destinații estivale. Compania aeriană Eurowings va introduce din iunie zborurile către Stuttgart, iar din iulie vor intra noile destinații spre Germania, Danemarca și Marea Britanie oferite de Wizz Air”, a declarat directorul general al Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.
Noutățile anunțate pentru acest sezon estival în ceea ce privește cursele charter sunt destinațiile Tunisia – Hammamet (o cursă săptămânală, sâmbătă, începând din 25 mai), Egipt – Sharm el Sheik (o cursă săptămânală, marți din 18 iunie) și Grecia – Skiathos (o cursă săptămânală, sâmbătă, din 15 iunie). De asemenea, vor continua și cursele spre destinațiile din Turcia – Antalya (7 curse/săptămână în zilele de joi, vineri, sâmbătă – primele curse vor avea loc în aprilie), Grecia – spre insulele Zakynthos (o cursă pe săptămână – vineri, începând cu 14 iunie) și Heraklion (două curse săptămânale, luni și vineri, din 3 iunie) și spre Egipt – Hurghada (o cursă săptămânală în fiecare de joi, începând cu 23 mai).
Începând din luna iunie va fi introdusă o nouă destinaţie: Stuttgart, operat de compania aeriană Eurowings. Zborul va avea loc de 3 ori/săptămână, în zilele de luni, miercuri și duminică.
Din iulie, compania aeriană Wizz Air va introduce zborurile spre/dinspre Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nürnberg și Karlsruhe/Baden-Baden (Germania). Toate destinațiile vor avea o frecvență de două ori pe săptămână. De asemenea, tot din 1 iulie, Wizz Air va suplimenta zborurile către Londra-Luton (de la 7 zboruri – la 12 zboruri pe săptămână), spre Memmingen (de la 3 zboruri la 5), Bari, Dortmund și Bruxelles Charleroi (de la 2 la 3 zboruri săptămânale).
Legăturile directe, zilnice, cu trei hub-uri importante: București, Munchen și Frankfurt am Main oferă o conectivitate mai facilă a cetățenilor din regiunea de vest a României către destinații exotice de vacanță, prin curse regulate cu o singură escală. Prin intermediul acestor legături, din Timișoara se poate ajunge la Bangkok, Shanghai, Casablanca, Sao Paolo sau Rio de Janeiro, Miami, Tokyo, Amman, Dubai, Larnaca, Istanbul și în multe alte destinații din toată lumea.
Iată orarul zborurilor, pe zile de operare precum și conexiunile posibile din Timișoara spre diferite destinații – cu o singură escală.
ŢARA Oraş Compania FRECVENŢĂ/perioadă
ROMÂNIA BUCUREŞTI TAROM Lu, Ma, Mi, Jo, Vi – 4 curse/zi
Sâ, Du – 3 curse/zi
RYANAIR Lu, Ma, Mi, Jo, Vi, Du – 2 curse/zi
IAŞI TAROM Lu, Mi, Jo, Du
GERMANIA MUNCHEN LUFTHANSA Zilnic/21 curse/sapt
FRANKFURT AM MAIN LUFTHANSA Lu, Ma, Mi, Jo, Vi, Du
FRANKFURT HAHN WIZZ AIR Mi, Du
DORTMUND WIZZ AIR Lu, Vi – până în 30 iunie
Ma, Jo, Sâ – din 1 iulie
MEMMINGEN WIZZ AIR Ma, Jo, Sâ – până în 30 iun
Ma, Mi, Jo, Sâ, Du – din 1 iulie
KARLSRUHE/BADEN BADEN WIZZ AIR Mi, Du – din 3 iulie
NÜRNBERG WIZZ AIR Lu, Vi – din 1 iulie
STUTTGART EUROWINGS Lu, Mi, Vi – din 3 iunie
ITALIA BOLOGNA WIZZ AIR Ma, Jo*, Vi – până în 30 iun
Jo* – doar în perioada 18.08-2.05 și 30.05-27.06
Mi, Du – in 1 iulie
TREVISO WIZZ AIR Mi, Du
ROMA WIZZ AIR Ma, Jo, Sâ
BERGAMO WIZZ AIR Zilnic
Ma* – doar în perioada 23.04-30.04 și 18.06-24.09
RYANAIR Lu, Ma, Jo, Vi, Sâ
BARI WIZZ AIR Lu, Vi – până în 30 iunie
Ma, Jo, Sâ – din 1 iulie
SPANIA MADRID WIZZ AIR Mi, Du – până în 30 iunie
Lu, Vi – din 1 iulie
BARCELONA WIZZ AIR Lu, Vi
VALENCIA WIZZ AIR Lu, Vi
FRANŢA PARIS WIZZ AIR Lu, Vi
MAREA BRITANIE LONDRA LUTON WIZZ AIR Zilnic/o cursă – până în 30 iun
Lu, Mi, Jo, Vi, Du-2 curse/zi, Ma, Sâ – o cursă/zi – din 1 iulie
DONCASTER/SHEFFIELD WIZZ AIR Lu, Vi – din 1 iulie
ISRAEL TEL AVIV WIZZ AIR Ma, Jo*, Sâ
Jo* – doar în perioada 18.04-2.05 și
20.06-27.06
BELGIA BRUXELLES CHARLEROI WIZZ AIR Mi, Du – până în 30 iun
Ma, Jo, Sâ – din 1 iulie
DANEMARCA BILLUND WIZZ AIR Mi, Du – din 3 iulie
ZBORURI CHARTER
TURCIA ANTALYA Lu, Jo, Vi, Sâ
*cursele vor începe treptat, începând cu luna aprilie. În plin sezon vor fi câte o cursă joia și sâmbăta, 2 curse/Luni și 3 curse/Vineri
GRECIA ZAKYNTHOS Vi – din 14 iun
HERAKLION Lu, Vi – din 3 iun
SKIATHOS Sâ – din 15 iunie
EGIPT SHARM EL SHEIK Ma – din 18 iun
HURGHADA Jo – din 23 mai
TUNISIA HAMMAMET Sâ – din 25 mai
ZBORURI CU O ESCALĂ
TAROM*
Escală prin București Nice – FRANȚA
Larnaca – CiPRU
Atena, Salonic – GRECIA
Cairo – EGIPT
Istanbul – TURCIA
Ammam – IORDANIA
Gran Canaria – SPANIA
Dubai – EMIRATELE ARABE
+ și alte destinații prin partenerii Sky Team
LUFTHANSA*
Escală prin Munchen sau Frankfurt-am-Main Ibiza – SPANIA
Lisabona – PORTUGALIA
Atena – GRECIA
Valetta – MALTA
Cagliari, Olbia – SARDINIA/ITALIA
Nisa – FRANȚA
Bastia – CORSICA/FRANȚA
Rio de Janeiro, Sao Paolo – BRAZILIA
Singapore – SINGAPORE
Casablanca – MAROC
Miami, New York, Chicago – STATELE UNITE
Tokyo – JAPONIA
Bangkok – THAILANDA
Shanghai – CHINA
+ și alte destinații prin partenerii Star Alliance
RYANAIR*
Escală prin București Marsilia – FRANȚA
Paphos – CIPRU
Atena – GRECIA
Chania – CRETA/GRECIA
Palermo – SICILIA/ITALIA
EUROWINGS*
Escală prin Stuttgart Londra Heathrow – MAREA BRITANIE
Berlin-Tegel, Bremen, Dusseldorf, Hamburg, Hanover – GERMANIA