Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a avut astăzi, la Palatul Administrativ, o întrevedere cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, cu care a purtat discuții în principal despre modalitatea în care administrația timișeană se va implica în derularea de activități, având în vedere preluarea, de către România, în primul semestru al anului 2019, a președinției Consiliului Uniunii Europene.
În cadrul întâlnirii, Călin Dobra a menționat faptul că administrația județeană și instituțiile de cultură din subordine vor organiza, în prima parte a anului viitor, o serie de evenimente în care accentul va fi pus pe promovarea autenticității valorilor autohtone în context european.
„Consiliul Județean Timiș a arătat, încă din start, un interes deosebit și deschidere pentru sprijinirea activităților din cadrul programului președinției României la Consiliul UE. În acest fel, am răspuns pozitiv solicitărilor venite din partea Ministerului Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educației Naționale, Ministerului Sănătății și Ministerului Mediului și vom organiza, în primul semestru al anului 2019, zece evenimente: conferințe, workshop-uri, seminarii cu funcționari și experți europeni, atât în spațiile proprii, cât și în locațiile altor instituții din oraș”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.
„Doresc să mulțumesc Consiliului Județean Timiș pentru disponibilitatea de a se implica alături de Guvernul României în organizarea în județ a mai multor evenimente pe parcursul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Județul Timiș reprezintă o parte esențială din imaginea de țară pe care vrem să o promovăm pe perioada mandatului nostru, atât datorită rolului hotărâtor pe parcursul Revoluției din 1989 pentru democrație, cât și prin prisma faptului că în 2021 Timișoara va deveni Capitala Culturală Europeană” , a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
Consiliul Județean Timiș are relații de colaborare cu diferite regiuni din Uniunea Europeană, și, de asemenea, este membru în cele mai importante organisme europene, precum Comitetul Regiunilor sau Adunarea Regiunilor Europene.

Citește și:

Ministra Mediului, vizită de lucru la Primăria Timișoara | VIDEO

Lucrările la rețelele de apă și canalizare din Șag, în etapa finală. Când ar putea începe branșările...

Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara, blocată de un aviz negativ, deși prezintă risc de prăbușire

S-a redeschis punctul de trecere a frontierei pe pista de biciclete Timișoara -Zrenjanin

Simonis: Am lansat astăzi licitația pentru cel mai îndrăzneț și mai mare proiect cicloturistic din R...
























