Administrația locală din Jebel continuă implementarea unor proiecte importante de investiții, de la modernizarea infrastructurii educaționale și edilitare, până la extinderea rețelei de gaze naturale și construirea unui nou dispensar. Primarul comunei, Dan Vatriș, afirmă însă că anul în curs este unul dificil din punct de vedere financiar, din cauza diminuării veniturilor provenite din bugetul de stat.
Grădinița, în plin proces de modernizare
Una dintre cele mai importante investiții aflate în derulare este reabilitarea și eficientizarea energetică a grădiniței din comună. Lucrările au fost întârziate de problemele descoperite la structura acoperișului.
„Continuăm lucrările de eficientizare începute de aproape doi ani. Am avut o problemă cu acoperișul și a fost necesară realizarea unei expertize. În urma acesteia s-a stabilit că întreaga structură trebuia refăcută. Am profitat de această situație și am decis să mansardăm clădirea, având în vedere că acoperișul era oricum demontat”, a explicat edilul.
Procesul de expertizare și modificarea contractului de finanțare au prelungit proiectul cu aproape un an. Lucrările au fost reluate în toamna anului trecut și avansează într-un ritm susținut.
În prezent se execută termoizolația exterioară a clădirii, se montează tâmplăria, iar în perioada următoare vor începe lucrările la instalațiile electrice și sanitare din interior.
Canalizarea și proiectele finanțate prin „Anghel Saligny”, aproape de final
Primarul Dan Vatriș anunță că proiectul de extindere a rețelei de canalizare finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) se apropie de finalizare.
„În maximum două săptămâni va avea loc recepția lucrării și tot ceea ce a fost asumat prin proiect va fi dat în folosință.”
Tot în perioada următoare va fi recepționat și proiectul realizat prin Programul Național „Anghel Saligny”, urmând să fie încheiată și documentația aferentă investiției.
Proiectul de introducere a gazului intră într-o nouă etapă
Unul dintre cele mai importante proiecte pentru zonă este cel privind introducerea gazului natural, realizat în parteneriat cu orașul Ciacova și comunele Liebling și Ghilad.
Potrivit primarului, autorizația de înființare emisă de ANRE a fost obținută după luni de întârzieri cauzate de modificarea legislației.
„Ne-am luptat pentru această autorizație încă din luna noiembrie a anului trecut. Între timp s-a modificat ordinul ANRE și a trebuit să refacem întreaga documentație. Obținerea autorizației a fost ultimul pas înainte de semnarea contractului de finanțare”, a afrimat primarul Dan Vatriș.
Dacă Ministerul Energiei va menține calendarul actual, lucrările efective ar putea începe din această toamnă. „Sperăm ca din toamnă să începem săpăturile și construcția stației de reglare și măsurare.”
Stații de încărcare pentru vehicule electrice și panouri fotovoltaice
Administrația locală pregătește și un proiect destinat reducerii consumuluienergetic al instituțiilor publice. Vor fi amenajate stații de încărcare pentru vehicule electrice, alimentate din panouri fotovoltaice montate pe clădirile publice. În prezent proiectul se află în etapa de proiectare și avizare, iar execuția este programată să înceapă în cursul acestui an.
Investiții în utilajele Primăriei
Prin intermediul Grupului de Acțiune Locală (GAL), Primăria Jebel a achiziționat recent o autoutilitară cu șapte locuri destinată echipei de întreținere a domeniului public.
„Angajații se deplasau până acum cu mijloace improvizate, deși transportau drujbe și alte echipamente. Camioneta ne ajută foarte mult și pentru intervențiile la rețeaua de canalizare, fiind și basculabilă.”
Autoritățile intenționează să depună un nou proiect prin GAL pentru achiziționarea unui tocător de crengi, necesar valorificării resturilor vegetale rezultate din lucrările de întreținere.
Totodată, după cumpărarea unui buldoexcavator din bugetul local, administrația dorește dotarea acestuia cu o lamă de deszăpezire.
„Avem peste 90 de străzi și aproximativ 40 de kilometri de drumuri. Avem nevoie de mai multe utilaje pentru a interveni rapid în timpul iernii”, a explicat edilul.
Buget afectat de reducerea sumelor primite de la stat
PrimarulDan Vatriș susține că anul 2026 este unul dintre cei mai dificili din punct de vedere financiar.
Potrivit acestuia, comuna a primit sume considerabil mai mici din cotele defalcate din TVA și impozitul pe venit față de estimările comunicate anterior de autoritățile centrale. „Acest lucru ne dă peste cap toate calculele, mai ales în condițiile în care proiectele europene presupun cofinanțări și cheltuieli neeligibile pe care trebuie să le suportăm din bugetul local.”
Cu toate acestea, aproximativ jumătate din bugetul local este alocat investițiilor, restul fiind destinat funcționării administrației și lucrărilor de întreținere. Printre prioritățile imediate se află reabilitarea străzilor pietruite, care s-au degradat în ultimul an.
Așteptări privind deblocarea finanțărilor
Edilul afirmă că blocajele administrative generate de contextul politic au întârziat evaluarea unor proiecte importante.
Un exemplu este proiectul depus prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest pentru construirea unui corp nou de școală, care a intrat în evaluare abia recent.
„Noi avem nevoie de un guvern funcțional și de ministere care să poată închide proiectele din PNRR și să permită demararea investițiilor.”
Dispensar nou, construit în parteneriat cu Consiliul Județean
Un alt proiect major vizează construirea unui nou dispensar medical. Investiția va fi realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, care contribuie cu 1,6 milioane de lei, în timp ce Primăria Jebel va asigura aproape 2 milioane de lei.
Actualul dispensar funcționează într-o clădire veche de peste un secol. „Clădirea nu mai poate fi adaptată cerințelor actuale. După mutarea cabinetelor medicale în noul dispensar vom face o expertiză și, cel mai probabil, construcția existentă va trebui demolată”, a spus primarul comunei Jebel.
Proiectul tehnic este aproape finalizat, iar licitația pentru execuția lucrărilor urmează să fie lansată în perioada următoare. Autoritățile locale speră ca lucrările să înceapă în această toamnă.
Noua clădire va respecta toate normele impuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția de Sănătate Publică pentru funcționarea unităților medicale.
În paralel, administrația locală continuă demersurile și pentru proiectul depus la Compania Națională de Investiții, însă reprezentanții primăriei spun că procedurile avansează lent din cauza numărului foarte mare de solicitări existente la nivel național.
În ciuda dificultăților financiare și administrative, conducerea Primăriei Jebel susține că obiectivul rămâne același: continuarea investițiilor și dezvoltarea comunei prin atragerea de fonduri externe și gestionarea eficientă a resurselor locale.























