Administrație

Ministra Mediului, vizită de lucru la Primăria Timișoara | VIDEO

Primarul Dominic Fritz și viceprimarul Paula Romocean au primit astăzi vizita ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. Din delegația ministerului au făcut parte și secretarul de stat Raul Pop, respectiv secretarul general Alexandru Avram.

Tema centrală a discuțiilor a fost descentralizarea, pentru ca proiectele importante pentru comunitățile locale să nu mai ajungă să fie blocate. Un subiect prioritar a fost dezvoltarea rețelei de centre de colectare prin aport voluntar (CAV-uri).

La Timișoara avem în execuție trei centre de cartier (CAV-uri mici), realizate în proporție de aproximativ 40%. Acestea vor prelua 13 tipuri de deșeuri – de la resturi din construcții și mobilier, până la echipamente electrice, biodeșeuri, baterii, anvelope sau deșeuri periculoase – și vor contribui la reducerea abandonului ilegal de deșeuri. În paralel, centrul mare de colectare (CAV mare) este în etapa de atribuire a lucrărilor.

Din lotul național de 500 de astfel de CAV-uri cu finanțare PNRR, lista a ajuns la 300, a subliniat ministrul mediului, Diana Buzoianu, care își concentrează eforturile pe identificarea unor alte surse de finanțare și pe finalizarea memorandului pentru această rețea.

În prezent, Timișoara are 4 puncte de colectare și este model de bune practici: în primele șase luni din 2025 au fost colectate aproape 85 de tone de aparate electrice și electronice uzate prin cele patru puncte de colectare funcționale. Totodată, peste 15 tone de textile au fost reciclate și peste 2.600 de kilograme de ulei alimentar uzat au fost colectate și valorificate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*