Eveniment

Trei cetăţeni din Kosovo, opriţi la granița cu Serbia

migranti 2

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș au depistat trei cetăţeni din Kosovo care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.

În data de 28.04.2017, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș, județul Caraș-Severin – I.T.P.F. Timişoara, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia au depistat trei persoane care se deplasau pe jos, dinspre Serbia spre România, în apropierea localităţii de frontieră Iam, judeţul Caraș-Severin.

Persoanele în cauză, au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt trei bărbaţi din Kosovo, cu vârste cuprinse între 22 şi 32 de ani. Aceştia au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp, din Serbia, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei trei bărbaţi urmând să fie predaţi unei echipe operative din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş, pentru luarea măsurilor legale ce se impun. Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*