Eveniment

Urmărire ca-n filme la miezul nopții! Șofer beat și fără permis, reținut în Timiș după ce s-a izbit cu mașina de un cap de pod

Scene tensionate în noaptea de 4 martie, în jurul orei 00:46, pe o stradă din municipiul Lugoj. Polițiștii Biroului Ordine Publică, aflați în patrulare pe strada Bocșei, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă șoferul a ignorat indicațiile oamenilor legii și și-a continuat deplasarea.

A urmat o urmărire în trafic, care s-a încheiat la scurt timp în localitatea Victor Vlad Delamarina. În timpul cursei, conducătorul auto a pierdut controlul volanului și a intrat violent într-un cap de pod. Impactul s-a soldat cu rănirea șoferului, fiind necesară intervenția echipajelor medicale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că la volan se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare ce depășește limita legală.

Bărbatul a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei, dar și pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, conducerea sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. Totodată, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul poliției.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*