Pentru prevenirea producerii unor situaţii de urgenţă I.S.U. Banat a desfășurat și va desfășura, în perioada 1 iunie-30 septembrie 2019, controale privind apărarea împotriva incendiilor la obiectivele cu destinația alimentație publică, comerț și turism agrement unde se înregistrează flux mare de persoane. Astfel, până în prezent au fost executate 21 […]
Etichetă: verificari
Inspectorii antifraudă vor verifica modul de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic
Din 15 martie, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF vor desfășura acțiuni de control tematic privind respectarea de către operatorii economici a obligației de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic. Acțiunea de control tematic dispusă de Ministerul Finanțelor Publice este determinată de faptul că cererea de […]
300 de firme din zona pietonală a Timișoarei, controlate de polițiștii locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat, în ultimele trei luni, o amplă acțiune de verificare a modului în care se desfășoară activitățile de comerț în zona centrală a municipiului, în contextul în care Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană, fiind vizitată de un număr mare de turiști […]
Nu sunt probleme în Timiş cu programul „Laptele şi cornul”
Președintele Consiliul Județean Timiș, Călin Dobra, a dispus, încă de la începutul acestui an școlar, reluarea verificărilor referitoare la derularea programului de distribuție a produselor de panificație și produselor lactate, de care în județul nostru beneficiază 58.966 de copii. „Chiar dacă nu am primit sesizări din partea părinților, a directorilor […]
Avertisment ANAF: toate mașinile second-hand vor fi verificate. La ce trebuie să fiți atenți
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF atrage atenția asupra ofertelor de vânzare a autovehiculelor de ocazie neînmatriculate, care provin din alte state ale Uniunii Europene. Preţul mic al unei maşini la mâna a doua poate ascunde mai mult decât probleme tehnice. Astfel, pentru a nu fi implicat într-o […]
ATENȚIE! Nu uitaţi să mai ridicaţi capota pe timp de iarnă
Înaintea fiecărei plecări cu mașina din curte este indicat să ridicați capota pentru a vă asigura că vreo pisică nu s-a ascuns lângă motor. Animalele se adăpostesc de frig sub capota autoturismelor. În sezonul rece, pisicile se refugiază lângă motorul mașinilor și deasupra roților, pentru a se proteja de frig, […]
Pompierii fac verificări în magazinele de pe strada Brâncoveanu, în urma incendiului devastator de duminică
Începând de ieri, patru echipe de specialitate desfășoară activități de control privind apărarea împotriva incendiilor la operatorii economici din zona Brâncoveanu, cu accent pe exploatarea instalațiilor cu rol de securitate la incendiu, instalațiilor electrice și de încălzire, asigurarea condițiilor de intervenție, verificarea modului de instruire al personalului, reglementarea fumatului și […]
Poliţiştii sunt cu ochii pe comercianţii de petarde, pocnitori şi artificii
Polițiștii timișeni continuă și în acest an acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. În perioada 21 noiembrie 2017 – 5 ianuarie 2018, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, poliţiştii timișeni acţionează, pe raza […]
Copiii din Timiş primesc fructe şi lactate de proastă calitate. Dobra cere verificări!
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a solicitat serviciului de specialitate să efectueze verificări privind modul de derulare al programului de distribuire a fructelor, produselor de panificație și produselor lactate în școlile din Timiș. „În cursul săptămânii trecute, am primit mai multe sesizări din partea părinților, dar și a directorilor […]
Inspectoratul de Stat în Construcţii va intensifica acţiunile de verificare în spitale, şcoli şi grădiniţe din Timiş şi alte judeţe
Pentru a preveni apariţia unor situaţii precum cele de zilele trecute, ca urmare a fenomenelor meteorologice, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a decis intensificarea, la nivel naţional, a acţiunilor de verificare a disciplinei în construcţii, cu precădere în cazul clădirilor de interes public (spitale, şcoli, grădiniţe). Astfel, ISC va […]

































