Etichetă: universitati

Educație

Cupa Medicină Timișoara 2024 la Tenis de masă

În perioada 25-28.04.2024 la UMFVB Timişoara s-a organizat evenimentul sportiv: Cupa Medicină Timișoara – Tenis de masă (feminin şi masculin). La competiție au participat 8 universități (50 participanți). Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București Universitatea din Bucuresti Universitatea Transilvania […]

Educație

Universitățile, finanțate cu bugete majorate din 2023

„Reforma învățământului superior se va sprijini în mod esențial, în viziunea noii legi a învățământului universitar, pe o finanțare superioară a dezvoltării universităților. Cum orice strategie de dezvoltare nu se poate aplica fără finanțare corespunzătoare, pentru reforma universitară s-a prevăzut, în proiectul noii legi a educației, o majorare de peste […]

Administrație

Universitățile timișorene și CJT, umăr la umăr în generarea de proiecte majore

Reuniți în cadrul unei întâlniri conduse de președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, rectorii celor patru universități de stat din Timișoara au convenit împreună cu conducerea administrației județene să colaboreze în vederea generării de proiecte majore pentru comunitatea locală. Președintele Alin Nica a subliniat importanța unității între cele patru universități, […]

Educație

Rectorul UPT: „Universitatea Politehnica Timișoara crește în rankingurile internaționale”

SCImago Institutions Rankings a dat publicității clasificarea globală a instituțiilor de învățământ superior și a celor ce activează în domeniul cercetării pentru anul 2018. Potrivit acestei clasificări, Universitatea Politehnica Timișoara se află pe locul al treilea între instituțiile de învățământ superior din România, în creștere cu două locuri față de […]

Educație

UVT, în topul celor mai bune universități din țările în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală

Universitatea de Vest din Timișoara este și în acest an prezentă în topul celor mai bune universități din țările în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală, ocupând locul patru la nivel național, din cele 16 universități românești cuprinse în clasificare. În clasamentul general, realizat de compania Quacquarelli Symonds […]

Educație

UVT, în celebrul top Shanghai pe domenii, prin Fizică

Universitatea de Vest din Timișoara a intrat în cel mai vechi și cel mai prestigios clasament internațional al universităților, Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut și ca ranking-ul Shanghai. În clasamentul ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects publicat în anul 2017, UVT se clasează pe poziția 301-400, cu domeniul […]