Primăria Timișoara dă startul lucrărilor de regenerare urbană în zona Traian, un proiect amplu care vizează aproape 60.000 de metri pătrați, 15 străzi și patru piețe. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că, în această perioadă, are loc planificarea etapelor de execuție împreună cu constructorul PORR, câștigătorul licitației. „Planificăm în aceste […]
Etichetă: ruben latcau
Lucrările de la Școala 30 reîncep: după procese câștigate cu fostul constructor, noua firmă a intrat pe șantier
La Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara, lucrările blocate de fostul constructor au fost reluate, anunță viceprimarul Ruben Lațcău. După luni întregi de întârzieri și procese, municipalitatea a reușit să rezilieze contractul cu firma TT Solaria, pe care edilul o descrie drept „un constructor toxic”, și să câștige mai multe […]
Scandalos! Salon de masaj, muncitori și firme de calificare profesională, în internatul Liceulului Tehnologic de Vest
Acuzații grave după controlul efectuat astăzi de viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, împreună cu polițiștii locali, la internatul Liceului Tehnologic de Vest. Acesta a descoperit mai multe spații închiriate unor muncitori și chiar un salon de masaj. În plus, susține că este un mod de a se face bani din aceste […]
Ruben Lațcău: Înjumătățim numărul de directori și îi păstrăm pe cei performanți / video
Se anunță concedieri în unitățile de învățământ din Timișoara! Primii vizați de acest lucru sunt directorii, anunță viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. „Avem în acest moment 61 de directori în Timișoara. Eu cred că ar trebui să înjumătățim numărul de directori și să îi păstrăm pe cei performanți și buni, iar […]
Ruben Lațcău, reales viceprimar al municipiului Timișoara
Ruben Lațcău a fost reales astăzi în funcția de viceprimar al municipiului Timișoara! Propunerea a fost supusă la vot, iar Ruben Lațcău a fost ales cu 24 de voturi din 24, după ce trei consilieri AUR au părăsit sala de ședințe, pe motiv că ei nu fac alianță cu nimeni […]
Viceprimarul USR al Timișoarei, audiat la DNA
Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei a fost audiat in aceasta dupa-amiaza, ca martor într-un dosar in rem instrumentat de DNA. Procurorii DNA au făcut în luna aprilie percheziții la Primăria Timișoara în biroul viceprimarului USR Ruben Lațcău pentru cercetări într-un dosar privind fapte de corupție care s-ar fi săvârșit în contextul […]
Ruben Lațcău: „Timișoara va avea Registru Local al Spațiilor Verzi”
Licitația pentru realizare registrului a fost lansată și toate firmele interesate o pot accesa pe sistemul electronic de achiziții publice. Oferta câștigătoare va fi determinată pe baza celui mai bun raport calitate-preț. „Am început să avem grijă de spațiul verde al orașului, am avut training-uri împreună cu specialiști în peisagistică […]
Ruben Lațcău: „Am reparat în ultimele luni demisolurile de la Clinica ORL și Spitalul de Oncologie”
Cabinetele medicale, birourile de internări sau holurile de așteptare sunt acum curate și asigură condiții civilizate pentru pacienți și cadrele medicale ce lucrează acolo. Primăria Timișoara a plătit 87.000 lei pentru lucrările de la Oncologie și 300.000 lei pentru cele de la ORL. Primăria a făcut reparații la instalația electrică, […]
E prea frig pentru ore la Henri Coandă. Elevii liceului, trimiși în on-line, primăria promite investiții
De mâine, elevii de la colegiul Coandă vor face orele online. Viceprimarul Ruben Lațcău a convenit cu directoarea că așa este cel mai bine pentru sănătatea și siguranța elevilor și a cadrelor didactice. „Ani de zile, elevii de la Coandă și din alte școli, bolnavii din secții ale spitalelor timișorene […]
Ruben Lațcău: „Care este cauza pentru care numărul de răniți și accidentele cresc în fiecare an? Un motiv este viteza excesivă”
Între 2017 și 2019 în Timișoara am avut 1,350 de accidente cu peste 1.600 de persoane implicate. 1.380 au avut răni ușoare, 225 răni grave și 31 de morți. Avem o medie de 10 morți pe an în trafic. Hărțile pe care le vedeți în imaginile alăturate reprezintă accidentele ce […]

































