Etichetă: rezidentiat

Educație

Peste 1500 de candidați la rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, la Timișoara

Repartiția posturilor pentru rezidențiat, desfășurată la Timișoara sub coordonarea UMF „Victor Babeș”, a deschis un nou capitol pentru generația tânără de medici care a susținut concursul din 16 noiembrie. Peste 1500 de candidați au intrat în etapa în care emoțiile se întâlnesc cu deciziile majore, alegându-și specializarea dintr-un număr aproape […]

Sănătate

Rezidențiatul în linie dreaptă

Ministerul Sănătății va organiza duminică, 19 noiembrie, concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, cu o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări. Anul […]

Educație

Start repartiții REZIDENȚIAT 2022

S-a finalizat repartiția candidaților care au obținut punctaj de promovare la Concursul de admitere în Rezidențiat, sesiunea 20 Noiembrie 2022, organizat de Ministerul Sănătății în colaborare cu cele 6 universități de medicină și farmacie. La domeniul Medicină au rămas neocupate 628 de locuri și posturi din cele 4.734 scoase la […]

Sănătate

Concursul de Rezidențiat 2022 a intrat în linie dreaptă

Ministerul Sănătății împreună cu cele șase Universități de Medicină și Farmacie organizează duminică, 20 noiembrie, concursul național de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Anul acesta s-au înscris la concurs 10.330 de candidați. Aceștia vor concura pentru un număr de 5.866 locuri și posturi din cadrul […]

Sănătate

Încep înscrierile pentru concursul de intrare în Rezidențiat

Joi încep înscrierile pentru concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 2020. Anul acesta, concursul de intrare în Rezidențiat va fi organizat de către Ministerul Sănătății în data de 15 noiembrie 2020 și se va desfășura în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual. […]

Sănătate

Concursul de rezidenţiat va avea loc duminică

Ministerul Sănătății va organiza duminică, 8 decembrie, concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, […]

Politic

Grupul PSD a depus în Parlament o modificare a Ordonanței Guvernului privind organizarea și finanțarea rezidențiatului

Absolvenții universităților de medicină nu vor mai fi nevoiți să depindă, în viitor, de decizia unui ministru al Educației pentru organizarea unui examen de rezidențiat. Anunțul a fost făcut de deputatul PSD, Bianca Gavriliță. “Împreună cu un grup de colegi din PSD, printre care Marcel Ciolacu, Renică Diaconescu, Ion Ganea […]

Politic

Dobra dă vina pe Iohannis pentru amânarea rezidenţiatului

Concursul național de intrare în Rezidențiat se amână pentru data de 8 decembrie 2019. Conform Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, Ministerul Sănătății organizează concursul național pentru admiterea în rezidențiat pe locuri și pe posturi, în sesiune unică, în trimestrul IV al fiecărui an, iar conform calendarului […]